duminicã, 15 septembrie, 2024

Special Arad Logo

    UTA, prestație modestă, victorie fantastică cu Slobozia! Costache a adus trei puncte la Arad

    de Lucian Dănilă | 5 august 2024, 10:28 PM | Sport

    1

    UTA a avut o nouă prestație modestă, dar de data aceasta echipa antrenată de Mircea Rednic s-a întors la Arad cu toate punctele puse în joc după reușita lui Costache la faza din minutul 72 care a fost creată de Andrej Fabry.

    UTA, în ciuda pozițiilor din clasamentul la zi al primei ligi, pornea favorită în jocul de la Clinceni cu Slobozia. Se juca pe teren neutru și chiar dacă de la Arad au plecat mulți jucători importanți în intersezon, trupa antrenată de Rednic nu avea cum să fie considerată outsider în fața unei nou promovate.

    Jocul a fost unul modest spre foarte modest. Aceiași poveste cu două echipe bine organizate defensiv, cu jucători de atac care nu găseau soluții, cu o grămadă de pase greșite la mijlocul terenului, cu o altă grămadă de degajări ale fundașilor, nemuritoarea pasă lungă „și pe-a doua”, și tot meniul unui meci bun de dormit de amiază.

    În prima parte UTA s-a apropiat rar de poarta lui Denis Rusu. Fabry a avut două ocazii și Râpă era să „greșească” cu o centrare care s-a dus aproape de vinclu. Slobozia și-a creat și ea o ocazie uriașă prin Gele după ce a trecut mult prea ușor de Conte, dar arădenii au avut noroc că șutul acestuia s-a dus pe lângă bară.

    După pauză a fost același scenariu. Rednic l-a schimbat doar pe Trif pentru a profita de apetitul ofensiv al lui Diogo Rodrigues, dar dacă judeca după randament, mai trebuiau să rămână câțiva la vestiare, printre aceștia numărându-se Conte, Cristian Mihai, Ezekiel și nu numai ei.

    După două etape în care jucătorii de pe bancă nu au prea venit cu nici un plus, de data aceasta Rednic a fost inspirat. L-a trimis în teren pe Costache, iar acesta avea să marcheze golul decisiv după o acțiune personală a lui Fabry. Slovacul l-a depășit pe Pospelov, s-a apropiat de linia de fund, a centrat pe jos cu piciorul drept și Costache a atacat prima bară de unde a marcat cu latul în poarta lui Denis Rusu pentru 0-1!

    Până la final nu s-a mai jucat nimic, gazdele având o singură acțiune periculoasă la poarta lui Iliev – foarte sigur în intervenții și astăzi. Afalna l-a depășit pe Diogo Rodrigues, a pătruns în careu, a centrat în fața porții și Van Durmen a respins dintr-o poziție dificilă.

    O nouă prestație modestă pentru UTA, o prestație care va fi cu siguranță uitată datorită rezultatului, unul care aduce prima victorie din acest sezon și evadarea din zona minată a clasamentului. O victorie care o duce pe UTA până pe locul 7 înainte de jocului dintre Rapid și Sepsi. Iar sâmbătă vine la Arad liderul din Superliga, Oțelul Galați.

    Unirea Slobozia – UTA Arad 0-1 (0-0)

    Costache 72

    Unirea: Rusu – Medina, Dinu, Pospelov, Șerbănică – A. Lopez, Perianu (85 Dorobanțu) – Camara (62 Afalna), Purece (79 Bărbuț), Aganovic (79 Ilie) – Gele (85 Coadă).

    Pe bancă: Krell – Dorobanțu, G. Lazăr, Antoche, Ad. Toma, Coadă, Pacionel, Vlăsceanu, Bărbuț, Afalna, F. Ilie.

    Antrenor: Adrian Mihalcea

    UTA: Iliev – Râpă, Conte, Benga, Trif (46 Rodrigues) – C. Mihai (69 Joao Pedro), Van Durmen – Cîmpanu (62 Costache), Fabry (85 Halaf), Omondi – Ezekiel (62 Cristea).

    Pe bancă: R. Popa – Rodrigues, An. David, R. Stanciu, Iurasciuc, J. Pedro, R. Cristea, Costache, Halaf.

    Antrenor: Mircea Rednic

    Arbitri: I. Călin (Ștefănești – Argeș) – la centru, I. Bucsi (Sf. Gheorghe) și N. Marin (Suseni – Argeș).

    Camera VAR: Marcel Bîrsan și Andrei Constantinescu (ambii din București).

    Observator FRF: Marcel Savaniu (Satu Mare)

    Delegat LPF: Ștefan Popa (București).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Vestul anti-mitici-mici

      Echipa de fotbal ‘UTA’ Arad, antrenată de Mircea Rednic, a învins luni, 5 august 2024, în deplasare (pe stadionul aflat destul de aproape de ”halta Clinceni), cu scorul de 1-0, formaţia Unirea Slobozia. Acest meci de fotbal face parte din etapa a patra din Superliga României. Hai ‘UTA’!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.