marþi, 3 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    UTA se apropie de pozițiile de play-off după victoria cu „U” Cluj

    de Lucian Dănilă | 14 august 2022, 1:17 AM | Sport | Topic special

    0

    Mai bine de 10.000 de spectatori au luat loc în tribunele arenei „Francisc Neuman” în această seară și mai bine de 95 la sută dintre ei așteptau victoria Bătrânei Doamne în fața echipei lui Lincar care a arătat în primele etape un joc spectaculos, avântat, dar ineficient pe tabelele de marcaj și din punct de vedere al punctelor obținute.

    Suntem în etapa a 5-a dar este abia al doilea meci pe teren propriu al arădenilor. După victoria cu nou-promovata Petrolul, o altă nou-promovată călca gazonul arenei din Arad, tot un club de mare tradiție, „U” Cluj. Interesant, încă din start, că în formația clujeană erau mai mulți arădeni decât la UTA, Hlistei și Purece fiind titularizați de Lincar. Pe tot parcursul meciului, la UTA a jucat un singur arădean, Stahl, intrat în ultimele două minute.

    Imediat după lovitura de începere dată de legendarul Gabi Biro, avertizată de jocul ofensiv al clujenilor, care în precedentele deplasări a subordonat încă din start atât pe FCSB cât și pe FC Argeș, UTA a început ofensiv și și-a creat două situații destul de periculoase prin Postolachi. Tot atacantul moldovean avea să marcheze încă din minutul 5, atunci când centrarea lui Vukcevic este ștearsă cu capul de căpitanul clujenilor, Romario Pires, și mingea ajunge pe voleul moldoveanului care înscrie în colțul din stânga lui Brănescu. Era 1-0 iar tribunele erau în delir.

    uta cluj

    UTA avea să-și mai creeze două mari ocazii prin francezul Jobello, dar șuturile sale au fost blocate de fundașii clujeni și mingea a ocolit la ambele faze de puțin poarta. Spre deosebire de precedentul meci acasă, UTA a arătat bine organizată defensiv cu Cascini foarte dispus la efort și Isac, titularizat în locul suspendatului Batha, cuminte în zona lui, foarte bun în a bloca acțiunile celor de la „U” dar cu prea puțin aport la construcția fazelor ofensive. UTA a suferit din punct de vedere ofensiv, dar acest minus are cumva o explicație, Postolachi și Jobello fiind la doar al doilea joc alături de noii lor coechipieri. Probabil, tocmai aceasta este cauza care face ca UTA să își fi creat situații de gol doar pe acțiunile individuale ale lui Jobello și Otele sau pe mingile venite din benzi. Matei a avut și el o bună oportunitate dar a fost ajuns din spate de Chipciu tocmai când să trimită la poarta apărată de Brănescu.

    UTA avea să fie egalată la o fază la care nimeni nu se aștepta. Totul s-a petrecut în urma unei faze fixe a clujenilor, arădenii au respins spre jumătatea terenului, Vukcevic a făcut pressing la Briceag, acesta a degajat pe spate, Postolachi nu a fost atent la faptul că Pires vine spre el, fiind mai atent la Filip care era căzut în careu, nu a comunicat cu nimeni și jucătorul african i-a „furat” mingea, a pasat între Chindriș și Benga unde se afla nemarcat Bălan care a înscris cu latul din 5 metri pentru 1-1. Moment greu pentru UTA, mai ales pentru Postolachi, un moment care putea fi șters repede din memorie dacă ar fi fost validat golul lui Benga din minutul 45. Fundașul arădean a trimis din fața porții o minge respinsă de Brănescu după șutul lui Hoxhallari, dar după îndelunga analiză VAR, golul a fost anulat pentru offside.

    După pauză, Lincar a schimbat, i-a trimis în teren pe Eli Fernandes și Pârvulescu, iar „U” a urcat liniile mai mult spre careul lui Iacob. Atacurile „șepcilor roșii” s-au oprit însă mai ales la nivelul fundașilor centrali Benga și Chindriș, ambii reușind un joc foarte bun. La poarta cealaltă, UTA și-a creat o bună ocazie după o cursă solitară a lui Otele, acesta l-a angajat pe Jobello, francezul a vrut să paseze spre Ademi, Paul Pîrvulescu s-a opus, a respins până la Ubbink, dar șutul din voleu a acestuia l-a lovit tot pe fundașul clujean Pârvulescu, care se afla în fața porții. Era minutul 60, iar după doar trei minute, Chindriș a plecat într-o acțiune solitară de la 40 de metri de poartă, a driblat tot ce a întâlnit în cale însă șutul său a ocolit de puțin poarta.

    Atacul Bătrânei Doamne nu a funcționat la cei mai buni parametri, astfel că a fost nevoie să apară jucători din linia a doua și a treia la finalizare, așa cum a fost cazul lui Cascini după o centrare a lui Otele, lovitura de cap a argentinianului fiind respinsă în corner.

    După o lovitură liberă executată de Haită și respinsă de Iacob în corner, a venit minutul 82, moment în care Jobello a intrat cu mingea în centru venit din banda stângă, a găsit o breșă mare între fundașii clujeni și l-a găsit perfect pe Cascini în careu, argentinianul a pendulat și a trimis senzațional cu stângul fără speranțe pentru Brănescu: 2-1! Arena era în prag de explozie, bucuria printre fani fiind imensă.

    Până la final clujenii au încercat cu disperare să spargă defensiva arădeană, dar Cascini a fost excelent la recuperare încă din zona mediană, iar în fața porții arădene s-a ajuns cu greu. Argentinianul a fost cel mai bun om de pe teren și, alături de Chindriș, Postolachi și Jobello, dau speranțe că UTA poate crește în joc și ca poziționare în clasament, în etapele care urmează.

    Victorie pentru UTA, o victorie care duce echipa arădeană la 7 puncte în clasament după cinci etape. După victoria Petrolului în fața Rapidului, UTA este pe locul 8 în clasament, la egalitate cu FC U Craiova și Petrolul. Ea va fi depășită luni de Sepsi sau FC Voluntari, care au meci direct și ambele au 6 puncte, iar în afara acestora singura care mai poate trece peste arădeni este CS Universitatea Craiova, echipă care evoluează mâine pe teren propriu cu Mioveni.

    Urmează o deplasare dificilă pentru UTA, sâmbătă, la oră de prime-time, pe arena din Giulești, cu Rapid.

    UTA Arad – Universitatea Cluj 2-1 (1-1)

    Postolachi 5, Cascini 82 / Bălan 36

    UTA: Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Hoxhallari – Isac (73 Șteau), Cascini – Jobello (90 Stahl), Matei (58 Ubbink), Otele (73 Keseru) – Postolachi (58 Ademi). Rezerve: Balauru – Pătlăgică, Maxim, Șteau, Ubbink, Negoescu, Stahl, Keseru, Ademi. Antrenor: Ilie Poenaru

    U. Cluj: Brănescu – Romeo, Filip, Ispas, Briceag (46 E. Pîrvulescu) – Purece (68 Simion), Pires, Haită – Chipciu (83 Boiciuc), Bălan, Hlistei (46 Eli Fernandes). Rezerve: Gorcea – Baravykas, Pârvulescu, Simion, Moraru, Hofman, Lopes, Boiciuc. Antrenor: Eric Lincar

    Arbitri: Central: Marcel Bîrsan (București) / Asistenți: Adrian Popescu (Craiova), Ciprian Danșa (Satu Mare) / Rezervă: Viorel Flueran (Craiova) / VAR: Szabolcs Kovacs (Carei), Mircea Grigoriu (București)

    Observatori: Arbitri (FRF): Ioan Onicaș (Zalău) / Joc (LPF): Cătălin Cursaru (Ploiești)

    clas 22

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.