UTA s-a despărțit de David înainte cu câteva zile de meciul capital cu Sepsi! (FOTO)





UTA este pe tobogan… Rezultatele din ultimele trei meciuri, cu doar două puncte adunate din nouă posibile, au coborât gruparea arădeană de pe locul 2 pe locul 4 la 4 puncte distanță de locul direct promovabil în Liga 1.
Dincolo de punctele pierdute, UTA a evoluat foarte slab atât în jocurile de la Șiria cu Brașov sau Luceafărul, dar mai ales la Afumați, acolo unde nici nu și-a creat ocazii clare la poarta adversă. În aceste condiții, jocul cu Sepsi de sâmbătă d ela ora 11.30 devine capital, un joc în care UTA are doar o singură variantă pentru a se menține în cărțile promovării: victoria.
Până atunci, UTA s-a despărțit în această dimineață de un jucător: Alexandru Davis a cerut rezilierea pe cale amiabilă a contractului. Jucătorul cu origini în Brașov, care a mai evoluat la Petrolul Ploiești, nu a mai acceptat statutul de rezervă și a preferat să plece.
Ultimul meci în care a evoluat David a fost cel de la Mioveni, câștigat de UTA cu 2-0.
„Conducerea clubului UTA și jucătorul Alexandru David au ajuns, astăzi, la un acord privind încetarea colaborării. Îi mulțumim lui David pentru aportul adus și îi urăm mult succes în continuare”, se arată pe site-ul oficial al clubului, uta-arad.ro.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)