vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    David a fost… Goliath! „Dubla” lui Miculescu a adus bucurie pe Francisc Neuman

    de Lucian Dănilă | 26 iulie 2022, 2:57 AM | Sport | Topic special

    0

    UTA și Petrolul sunt două dintre echipele cu cei mai înfocați suporteri din țară. Meciul din etapa a doua a Superligii a venit într-un context în care cea mai mare parte a peluzei „Iosif Petschovski” îl contestă pe conducătorul de facto al clubului UTA, Alexandru Meszar.

    Suporterii care au umplut peluza au venit de la mitingul organizat în Piața Avram Iancu intitulat „Vrem UTA LIBERĂ”. În marșul spre stadion, suporterii au trecut prin fața hotelului „Continental”, acolo unde era cazată echipa. Mulți dintre jucători erau pe balcoanele hotelului în timp ce autocarul îi aștepta pe bulevard. Suporterii au cântat cu toții: „Echipa mea, să nu te temi, orice ar fi aici suntem”. Iar fanii au arătat asta și în această seară deși echipa venea după o evoluție dezastruoasă la Pitești.

    În seara asta am avut parte de cu totul altceva. UTA a început avântat, cu spirit și cu fiecare jucător din echipa de start dispus la efort. Poenaru nu a făcut decât două schimbări comparativ cu jocul de la Pitești: Cascini în locul lui Matei și Erico în locul lui Dobrescu, cu specificația că brazilianul a evoluat fundaș central iar Hoxhallari a fost trimis în banda stângă. Încă din minutul 2, după o acțiune pornită de la Otele, Ubbink și Hoxhallari au trimis periculos spre poarta lui Avram dar faza a rămas fără rezultat pe tabelă.

    În minutul 11, însă, UTA avea să deschidă scorul. Iacob a degajat foarte lung, Otele a pus presiune pe tânărul Cioiu, acesta a trimis cu capul spre propriul portar, Avram a evitat cornerul cu o alunecare chiar pe linia de fund, respingerea sa a fost defectuoasă, a ajuns la Miculescu care a preluat cu stângul, apoi și-a așezat mingea mai bine și a trimis o torpilă la colțul scurt fără ca Avram să mai aibă reacție: 1-0.

    După două minute, Petrolul putea egala prin Dumitriu. Mijlocașul „lupilor” a fost nemarcat în centrul careului arădean dar șutul său din drop a trecut peste poarta lui Iacob. A urmat o serie de ocazii la poarta Petrolului, ratate însă de Keseru – lovitură de cap după o lovitură liberă executată de Ubbink, dar mingea a trecut pe lângă, sau Miculescu a cărui lovitură de cap a fost respinsă de sub bară de Avram.

    Chiar în timp ce Keseru trimitea pe lângă poartă, în stadion a intrat galeria celor de la Petrolul. Ploieștenii s-au manifestat violent și au început să lovească gardurile cu picioarele, în vecinătatea lor fiind tocmai copiii care au beneficiat de gratuitatea oferită de club. Mai mult, prin niște gesturi de sălbăticie extremă, fanii ploieșteni au început să arunce cu petarde în sectorul în care au fost așezați copiii!

    După o altă ratare a celor de la Petrolul, prin Meijers, care a trimis cu capul peste poartă, Miculescu a reușit o cursă de 40 de metri, l-a găsit excelent la limita suprafeței de pedeapsă pe Otele, dar jucătorul african s-a încurcat în minge. La o altă fază, Otele a scăpat unu la unu cu un fundaș advers, dar în locul unei pase spre Miculescu s-a complicat în careul advers și a scăpat mingea afară…

    Petrolul putea rămâne în inferioritate în minutul 44, atunci când Huja l-a ținut pe Ubbink la o fază la care olandezul pleca spre poarta adversă, arbitrul Dima a semnalizat infracțiunea dar l-a iertat pe Huja de avertisment. În caz că era avertizat, pentru Huja ar fi fost al doilea cartonaș galben și implicit urma eliminarea din joc.

    Nae Constantin a schimbat la pauză și Petrolul a pus mai multă presiune în jumătatea de teren a arădenilor. UTA, însă, s-a grupat foarte bine în fața careului lui Iacob și a profitat de o zi excelentă a lui Erico și Benga, fundașii arădenilor câștigând toate, chiar toate duelurile unu la unu. Ce trecea de cei doi se oprea în mâinile lui Iacob, portarul Bătrânei Doamne având o zi excelentă și el.

    A venit apoi minutul 69. Keseru a avut mingea în zona mediană, a întârziat pasa spre Otele, s-a uitat spre Miculescu, a trimis lung, David a preluat lângă Țicu, l-a evitat pe acesta, a pornit paralel cu linia de 16 metri, a trecut și de Silva și apoi a tras de lângă Huja la colțul scurt fără ca Avram să poată să intervină: 2-0!

    Erico și Benga au intervenit incredibil la un șut din fața porții al lui Măzărache și, în locul de 2-1 era să se facă 3-0 la două contraatacuri la care Ademi și Stahl au greșit ultima pasă din poziții foarte bune.

    Asta a fost istoria primei victorii stagionale a Bătrânei Doamne, un meci în care tot mai contestatul David Miculescu a fost un adevărat Goliath. Reușitele sale au făcut diferența contra celor de la Petrolul și acum urmează câteva zile în care ne vom tot întreba: „Cât timp mai rămâne David la UTA?”

    UTA Arad – Petrolul Ploiești 2-0 (1-0)

    David Miculescu 11, 69

    UTA: Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Hoxhallari – Cascini, Batha – Miculescu (78 Șteau), Ubbink (87 Fl. Matei), Otele (78 Stahl) – Keseru (cpt – 78 Ademi). Rezerve: Balauru – Maxim, Chindriș, Dobrescu, Isac, Matei, Șteau, Stahl, Ademi. Antrenor: Ilie Poenaru

    Petrolul: Avram – Meijers, Tamaș, Huja (82 Tucaliuc) – Pashov (46 Borța), Dumitriu (46 Cebotaru), Silva, Țicu (cpt) – Cioiu (82 Bratu), Ivanovski, Grozav (65 Măzărache). Rezerve: Vâlceanu – Olaru, Borta, Velisar, Seto, Bratu, Cebotaru, Tucaliuc, Măzărache. Antrenor: Nicolae Constantin

    Arbitri: Centru: Iulian Dima / Asistenți: Mihai Marica, George Neacșu / Ciprian Danșa Rezervă: Istvan Kovacs / VAR: Rareș Vidican / Alexandru Cerei

    Observatori: FRF – arbitri: Cornel Fecioru (București) / LPF – joc: Romulus Gabor (Hunedoara)

    FOTO: Lucian Ciobanu

    clas 12

    clas 22

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.