vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA merge după toate punctele la Clinceni! „Sunt în reformare, dar au calitate și experiență”

    de Lucian Dănilă | 18 august 2017, 3:29 PM | Recomandările editorilor | Sport

    4

    Egalul de la Șiria cu Metaloglobus i-a pus în gardă pe oficialii clubului UTA, dar mai ales pe cei din staff-ul tehnic. Adrian Mihalcea a analizat confruntarea cu Metaloglobus și, dorind să corecteze minusurile ivite sâmbăta trecută, s-a conectat la întâlnirea cu Academica Clinceni, din etapa a III-a.

    „Am lucrat pe problemele apărute în meciul de acasă, lucrăm și pe relațiile de joc mult-necesare în formarea unei echipe. Sunt mulțumit de băieți cum au răspuns fizic și caracterial după meciul de acasă. Ne așteptăm la o partidă dificilă, Clinceniul a avut un start destul de bun de sezon. O echipă bucureșteană cu calitate ofensivă bună, au înscris deja 6 goluri. Pe marea majoritate a jucătorilor îi cunosc, și ei sunt într-o reformare a echipei, dar au calitate și experiență”, a declarat Adrian Mihalcea.

    În partida de mâine va lipsi, din nou, Ștefan Grigorie. „Accidentarea era mult mai serioasă decât am crezut. Încă nu a început antrenamentele cu grupul, lucrează separat. De luni ar trebui să reintre cu echipa”.

    Juniorul Dorin Toma a fost cooptat în premieră în lotul echipei mari. „Am considerat că poziția lui de joc poate ajuta în acest meci, pe fondul pregătirii și a atitudinii pozitive”, a comentat Mihalcea.

    Codru Grădinariu, directorul general al UTA-ei, a anunțat programul echipei pentru următoarele trei etape ale ligii secunde. Întâlnirea cu Academica Clinceni (care contează pentru etapa a III-a) e confirmată pentru sâmbătă, 19 august, ora 12:00. Runda a IV-a e intermediară și se dispută miercuri, 23 august, la Șiria, de la ora 18:00, UTA primind vizita celor de la CS Mioveni. În etapa a V-a, UTA se deplasează la Sibiu, unde va fi față în față cu AFC Hermannstadt. Se joacă duminică, 27 august, de la 12:00.

    mihalcea pruna

    „Mă simt mândru să fiu la acest club, mă bucur că mă aflu aici. Și eu așteptam să iasă un rezultat bun etapa trecută, toată lumea aștepta, însă nu am avut prospețime în anumite momente ale jocului. Au venit ocazii, dar nu am reușit să înscriem. Urmează meciul de la Clinceni, cred că atitudinea, dăruirea și forța grupului vor face ca lucrurile să decurgă în favoarea noastră. Sunt încrezător că ne vom întoarce cu un rezultat bun. Suporterii noștri sunt extraodinari, nu am decât cuvinte de laudă. Să ne susțină, orice s-ar întâmpla, avem nevoie de ei! Îi așteptăm în număr cât mai mare alături de noi”, a spus Victor Prună la conferința de presă.

    SURSA: uta-arad.ro

    liga 23

    liga 24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sincer m-am cam saturat de toata povestea asta degeaba cu UTA. Imi pare rau de suporterii care merg pentru voi la Siria, imi pare rau de copii care merg la stadion sa vada mizeria din fotbalul romanesc! De atatia ani ne chinuim, schimbam antrenori si jucatori…ca sa ce? Sa facem ce? Aud de la multa lume „vrem promovarea”, asa si? Unde sa joci? Pai la Cluj sau Oradea…Multi dintre voi nu mergeti nic la Siria dar va supranumiti suporteri…M-am saturat sa aud toate minciunile din declaratiile voastre, m-am saturat si am obosit sa mai sper ca, ceva din ce spuneti e adevarat..Sunteti marionete politice, in fata aparatelor de filmat sunteti tari in declaratii si minciuni, dar prin birouri va plecati capetele sa mai puneti mana pe cateceva! Ma bucur pentru Man si Petre, dar imi pare rau de alti juniori de la Uta, pe care ii manipulati cum vreti! Imi pare rau de stadiul in care se zbate UTA, imi pare rau de voi astia din conducere…imi pare rau de fotbalul romanesc! Imi aduc aminte de anii 2000 cand ma ducea tata la stadion…frumoase vremuri de mult apuse…Poate in viitorul departat o sa am si eu ocazia sa imi duc copilul la stadion si sa fiu mandru de echipa pe care o iubesc…sau cine stie, domnule Falca, punem de un mall?

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Bine puncteaza ,,anonim,, si durerea mare e ca nu se stie data terminarii lucrarilor la Neumanul intrat la apa cu capacitate mica..Ma bucura faptul caci stiu data si ora meciului Sibiu-UTA CA SA-MI ANUNT NEAMURILE SA VINA LA MECI pentru a sustine UTA . Utisti ne pare rau ca am ajuns cu UTA un club ruginit, de divizia B !Ma GANDEAM LA SANDU ION CU ATLETISMUL LUI CE FINANTA GLORIA AR.SI PE CARE A DESFIINTATO,caci papa bani degeaba si fara rezultate ori perspective serioase.Pe Gloria Ar.i-a eliminat odata in Cupa Romaniei echipa taranilor din Mihalt-AB,rusine…!Sa vedem ce iese astazi in cele 3 meciul din liga 2-a si de Talnar ar incurca pe ASA TG Mures iar maine UTA sa castige la Clinceni!Hai UTA !

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Sint citeva aspecte 1. falimentul „productiei” Atletico. Acum au mai ramas la sub 21:Stahl,Tanase, Jorza,Pruna si Toma sint cam putini si slabuti valoric, si mult sub valoarea globala a trioului de anul trecut : Petre, Tanase , Burla (care a iesit din zonas de varsta si greu isi va apara locul in echipaca nu participa la joc, decit in aparare) 2 au fost adusi jucatori peste 30 de ani, care isi pierdusera statutul de titular, in prima liga (Ciuca, Scutaru, Crastocea) , varstnici,cam expirati ( Grigorie)si s-a renuntat la Miron, Gligor si Chindris ( scosi”tapi ispasitori”). Echipa este nesudata, cei tineri au fost folositi de la mijloc in sus, -pe 3 din cele 6 posturi- si, logic nu au legat jocul (din contra). Trebuie regandita pozitia pe care joaca si cumpatata valoarea fiecaruia.Stratila mimeaza jocul, Filaret, Polgar, Filaret si Grigorie sint mereu accidentati La Clinceni UTA nu merge ca favorita si aia au tot 4 puncte, au dat mai multe goluri. Mizam pe portar si aparare, si poate pe 1-3 goluri izbavitoare ale atacantilor. Conteaza enorm primele 4-5 etape, sa nu pierdem, sa adunam puncte, altfel altii capata curaj ( ca anul trecut). Si conducerea are vina ei pentru pregatirea aiurea din presezon, pentru lot silipsa de coerenta in actiuni.

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. Am vazut la Digi meciul Tg Mures-Oradea 3-2 si am avut impresia ca a fost un meci tovarasesc ,in care a lui Dinu Vama sa castige la limita!Amicul Segiu Popa din Aiud l-a copiat de Ov.Hategan in eliminarea jucatorului care injura liniorul.Curios e faptul ca aiudeanul se cunoate bine cu albaiulenii Fl.Ilie si..Talnar,dar nu a avut ce face caci liniorul a dictat eliminarea din min.35.Luceafarul care in campionatul trecut cu Kis pe banca, ne-a incurcat prin acel 0-0 la Siria,astazi nu prea s-au omorat cu toate ca gazdele aveau un om in minus.Primul gol muresan a fost hilar.,dupa care s-a egalat si imediat 2-1 si chiar 3-1,iar in final 3-2,parca ASA s-a pus capra sa incaseze golul 2….!!!Surprind victoriile cu 3-0 ale Miovenilor cu Satu Mare si a FCArgesului impotriva Miroslavei.In incheiere sa urez succes UTA-ei maine la Clinceni,unde dreptatea o imparte Florin Andrei din Tg Mures,ASA fiind contracandidata noastra,dar sunt tari la delegari! Hai UTA !

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.