„UTA este favorită, iar celelalte echipe se vor bate pentru locul 2 și locul de baraj”





Dumitru Olteanu (foto, în dreapta), președintele clubului CS Mioveni, spune că UTA, chiar și după ce i-au fost luate 6 puncte, rămâne favorită la promovarea în Liga 1, iar celelalte cinci formații se vor bate pentru poziția a 2-a și pentru locul care duce la baraj.
„Am fost de acord cu această variantă. Celelalte erau cam la fel, numai că acum nu mai joacă şi restul echipelor de la locul 6 în jos, ca să nu mai cheltuie, iar faţă de prima variantă sunt mai puţine meciuri. Sunt doar cinci. Cineva a propus să se joace tur-retur dar nu era ok, pentru că tot erau multe meciuri într-o perioadă scurtă. Din punctul meu de vedere este ok această variantă, era singura bună. Acum pregătim condiţiile necesare. Era normal, după cum a spus şi domnul preşedinte Răzvan Burleanu să înjumătăţească punctele, pentru că nu mai sunt atâtea jocuri.
UTA cred că este favorită, iar celelalte echipe se vor bate pentru locul 2 şi locul de baraj. Lupta este deschisă, ca şi până acum de altfel, orice echipă poate promova”, a declarat Dumitru Olteanu pentru site-ul CS Mioveni.
Claudiu Niculescu, antrenorul grupării din Mioveni, spunea zilele trecute că UTA a fost dezavantajată și are toate motivele să se considere nedreptățită.
„De la locul 2 în jos nu s-au schimbat foarte multe. Oricum era distanță foarte mică. UTA are tot dreptul să fie supărată, și noi am fi fost foarte supărați, ne-am câștigat punctele, așa cum și le-au câștigat și ceilalți. Dacă nu sunt de acord, ce? Ce se întâmplă? Mi se pare normală decizia în ceea ce îi privește pe cei de la locul 2 în jos, dar pentru UTA nu este just. UTA are tot dreptul să se considere nedreptățită, dar să promoveze direct nu era normal, mai sunt puncte puse în joc. Dacă matematic nu ești promovat, trebuie să joci”, a spus Claudiu Niculescu pentru DigiSport.
Comentariile portalului
Degeaba semnalam.....pe str.clopoteilor e ca în vestul sălbatic....dar nu intereseaza pe nimeni
Pentru cei care au probleme cu memoria: În anul 2016 Simona Halep câștiga turneul de la Roland Garros. Care a fost reacția presei franceze, mai exact a celor de (...)
Buna seara,va rog daca cineva a vazut accidentul a fost martor ,lasati comentariu .