UTA debutează în fieful lui Hagi! În primele opt etape, doar adversare din play-out





S-a stabilit țintarul primei ligi de fotbal a României. Deși s-a stabilit ca Liga 1 să debuteze la data de 22 august, până la start ar putea să apară modificări și debutul campionatului să fie amânat cu o săptămână după ce mai multe cluburi și-au exprimat această dorință.
După 12 ani, UTA revine pe prima scenă fotbalistică a țării. La cererea clubului arădean, UTA va evolua în deplasare în prima etapă și nu „acasă” așa cum este tradiția în cazul nou-promovatelor. Gruparea arădeană a cerut acest favor celor de la LPF în speranța ca până la data de 29 august să fie finalizat Stadionul „Francisc Neuman”, astfel încât echipa să nu fie nevoită să își joace meciul de pe teren propriu în alt oraș.
Prima etapă o va găsi pe UTA în fieful „regelui” Hagi. UTA va întâlni Viitorul care are acum un nou antrenor după ce Gică Hagi a decis să renunțe la banca tehnică după șapte ani. Noul antrenor al celor de la Viitorul este Ruben de la Barrera Fernandez. Cu siguranță că va fi un meci foarte dificil, asta atât datorită valorii celor de la Viitorul dar și a faptului că UTA este o nou promovată care nici nu se poate antrena în următoarele cinci zile după ce s-a descoperit un caz de COVID-19 în cadrul lotului de jucători.
UTA va juca pe teren propriu în etapa a II-a împotriva echipei FC Voluntari, o reeditare a barajului promovare/retrogradare din 2016. Sperăm ca acest meci să se joace pe noul „Francisc Neuman”.
De altfel, până în etapa a VIII-a, UTA va întâlni doar adversari care au evoluat în play-out, sau pe nou-promovata FC Argeș (n.r. în etapa a III-a la Pitești) iar meciurile dificile vin pe final de tur. În etapele a 11-a și a 12-a, UTA are două deplasări foarte dificile pe terenul campioanei CFR Cluj și pe terenul celor de la FCSB. Imediat după cele două jocuri, în etapa a XIII-a UTA va juca la Arad cu CS Universitatea Craiova.
Meciul cu Dinamo are loc în etapa a V-a la București.
Programul Ligii 1 – Sezonul 2020-2021
Etapa 1 – 22 august 2020
Clinceni – CFR Cluj
Dinamo – Hermannstadt
Poli Iaşi – Chindia
FC Argeş – FC Botosani
FC Voluntari – Gaz Metan Mediaş
Viitorul – UTA Arad
Astra Giurgiu – FCSB
Sepsi – U Craiova
Etapa 2
Hermannstadt – Clinceni
Chindia – Dinamo
FC Botosani – Poli Iaşi
Gaz Metan Mediaş – FC Argeş
UTA Arad – FC Voluntari
FCSB – Viitorul
U Craiova – Astra Giurgiu
CFR Cluj – Sepsi
Etapa 3
Clinceni – Chindia
Dinamo – FC Botosani
Poli Iaşi – Gaz Metan Mediaş
FC Argeş – UTA Arad
FC Voluntari – FCSB
Viitorul – U Craiova
Astra Giurgiu – Sepsi
CFR Cluj – Hermannstadt
Etapa 4
FC Botosani – Clinceni
Gaz Metan Mediaş – Dinamo
UTA Arad – Poli Iaşi
FCSB – FC Argeş
U Craiova – FC Voluntari
Sepsi – Viitorul
Chindia – Hermannstadt
Astra Giurgiu – CFR Cluj
Etapa 5
Clinceni – Gaz Metan Mediaş
Dinamo – UTA Arad
Poli Iaşi – FCSB
FC Argeş – U Craiova
FC Voluntari – Sepsi
Hermannstadt – FC Botosani
Viitorul – Astra Giurgiu
CFR Cluj – Chindia
Etapa 6
UTA Arad – Clinceni
FCSB – Dinamo
U Craiova – Poli Iaşi
Sepsi – FC Argeş
Gaz Metan Mediaş – Hermannstadt
Astra Giurgiu – FC Voluntari
FC Botosani – Chindia
Viitorul – CFR Cluj
Etapa 7
Clinceni – FCSB
Dinamo – U Craiova
Poli Iaşi – Sepsi
Hermannstadt – UTA Arad
FC Argeş – Astra Giurgiu
Chindia – Gaz Metan Mediaş
FC Voluntari – Viitorul
CFR Cluj – FC Botosani
Etapa 8
U Craiova – Clinceni
Sepsi – Dinamo
FCSB – Hermannstadt
Astra Giurgiu – Poli Iaşi
UTA Arad – Chindia
Viitorul – FC Argeş
Gaz Metan Mediaş – FC Botosani
FC Voluntari – CFR Cluj
Etapa 9
Clinceni – Sepsi
Hermannstadt – U Craiova
Dinamo – Astra Giurgiu
Chindia – FCSB
Poli Iaşi – Viitorul
FC Botosani – UTA Arad
FC Argeş – FC Voluntari
CFR Cluj – Gaz Metan Mediaş
Etapa 10
Astra Giurgiu – Clinceni
Sepsi – Hermannstadt
U Craiova – Chindia
Viitorul – Dinamo
FCSB – FC Botosani
FC Voluntari – Poli Iaşi
UTA Arad – Gaz Metan Mediaş
FC Argeş – CFR Cluj
Etapa 11
Clinceni – Viitorul
Hermannstadt – Astra Giurgiu
Chindia – Sepsi
FC Botosani – U Craiova
Dinamo – FC Voluntari
Gaz Metan Mediaş – FCSB
Poli Iaşi – FC Argeş
CFR Cluj – UTA Arad
Etapa 12
FC Voluntari – Clinceni
Viitorul – Hermannstadt
Astra Giurgiu – Chindia
Sepsi – FC Botosani
U Craiova – Gaz Metan Mediaş
FC Argeş – Dinamo
FCSB – UTA Arad
Poli Iaşi – CFR Cluj
Etapa 13
Clinceni – FC Argeş
Hermannstadt – FC Voluntari
Chindia – Viitorul
FC Botosani – Astra Giurgiu
Gaz Metan Mediaş – Sepsi
UTA Arad – U Craiova
Dinamo – Poli Iaşi
CFR Cluj – FCSB
Etapa 14
Poli Iaşi – Clinceni
FC Argeş – Hermannstadt
FC Voluntari – Chindia
Viitorul – FC Botosani
Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaş
Sepsi – UTA Arad
U Craiova – FCSB
Dinamo – CFR Cluj
Etapa 15
Clinceni – Dinamo
Hermannstadt – Poli Iaşi
Chindia – FC Argeş
FC Botosani – FC Voluntari
Gaz Metan Mediaş – Viitorul
UTA Arad – Astra Giurgiu
FCSB – Sepsi
CFR Cluj – U Craiova
Comentariile portalului
ha ha ha,de noaptea minti,facem reconstructie cu cei care au demolat?mai degraba demolati in continuare
Iar suntem în urma mediei naționale la prezenta. În condițiile astea, susținătorii cuplului comic Gică Ultras - Piticul Mitoman își vor lua , din nou, judetul înapoi. (...)
@Fer vechi, poți face diferența între presa și o persoana care e demnitar al statului și candideaza la cea mai înaltă funcție în stat? Că dacă vrei (...)