Iliev salvează punctul! UTA, egal în fieful lui Hagi, în niște condiții de club de amatori





UTA se întoarce cu un punct de pe terenul echipei lui Gică Hagi, dar acest punct nu rezolvă problemele de la club. Condițiile în care s-a obținut această remiză este demnă de un club de amatori, de un club de comună care nu reușește să adune destui jucători pentru o deplasare.
Rednic a fost nevoit să regândească întreaga strategie a jocului după ce s-a trezit cu câteva ore înainte de meci că nu-i poate folosi pe Dussaut și pe Harrison. Mai mult decât atât, UTA nu a avut nici portar de rezervă la acest joc. Dar chiar și așa, cu o echipă încropită, gruparea arădeană nu a fost cu nimic sub cei de la Farul. Echipa lui Hagi a intrat pe teren parcă și sub influența acelui 5-1 de la Arad și probabil a considerat că a câștigat meciul încă de la semnarea foilor de joc. N-a fost deloc așa. Iliev nu a prea avut probleme în prima parte în timp ce singura ocazie mare a fost la poarta lui Buzbuchi, dar șutul lui Costache a fost respins de Larie.
După pauză, Rednic l-a schimbat pe Ghezali cu Vuletich și argentinianul nu i-a înșelat așteptările. L-ar fi schimbat și pe Râpă, care avea cartonaș galben, dar nu mai avea cu cine… După golul din ultimul meci al anului trecut, cel cu Botoșani, „Vule” a înscris din nou, în minutul 53, cu capul, la un corner executat de Omondi.
La câteva minute după gol, în minutul 59, Râpă a fost eliminat mult prea ușor de arbitrul Radu Petrescu, la o fază în care fundașul Bătrânei Doamne s-a tras reciproc de tricou cu Cojocaru. Cu un om mai puțin pe teren, UTA s-a baricadat în propriul careu și a urmat un adevărat asediu. Iliev, însă, a fost într-o zi fantastică, amintindu-ne de prestația lui Roșca din Craiova – Dinamo de aseară. Câteva intervenții extraordinare la ocaziile lui Rivaldinho, Alibec sau Grygorian.
UTA putea înscrie pentru 2-0 în minutul 77, dar Costache a șutat în Buzbuchi după un contraatac fulger.
Apoi am asistat la cel mai inspirat moment al lui Hagi de la acest joc. După ce a făcut patru schimbări, în minutul 78 a mai făcut-o și pe ultima pe care i-o mai permitea regulamentul. Dican i-a luat locul lui Vînă, acesta fiind cel care a reușit golul egalizator de la Arad de la chiar ultima fază. Acum, la doar un minut după ce a călcat pe gazon, la o minge aruncată în careul lui Iliev și prelungită de Rovaldinho, fostul fotbalist de la „U” și Botoșani a marcat din fața porții pentru 1-1.
Tocmai când forța golul victoriei, Farul s-a trezit fără vedeta Alibec. Internaționalul român i-a aplicat un cot în figură lui Mabea, arbitrul Radu Petrescu a fost chemat la camera VAR și i-a arătat cartonașul roșu.
Dican putea marca din nou la ultima fază, în minutul 6 de prelungiri, dar Iliev a fost providențial la lovitura sa de cap de la 7 metri de poartă și a salvat un punct muncit de Bătrâna Doamnă.
Un punct care nu rezolvă problemele de la club, deși Rednic spune că plata care ar fi deblocat transferurile a fost făcută. „E o chestiune de ore”, spune Rednic. Destul cât să fie făcut de râs numele clubului UTA…
Farul Constanța – UTA Arad 1-1 (0-0)
Victor Dican ’79 / Agustin Vuletich ’46
Farul: Buzbuchi – Dănuleasa (46 Cercel), Larie, Bălașa, Ganea – Vînă (78 Dican), N. Popescu (64 Rivaldinho), Radaslavescu (56 Casap) – Grigoryan, G. Iancu (46 Alibec), Cojocaru. Pe bancă: Ducan – Cercel, Sîrbu, Țîru, G. Buta, Dican, Casap, Ciobanu, Doicaru, Rivaldinho, Alibec. Antrenor: Gheorghe Hagi
UTA: Iliev – Râpă, Poulolo, Conte, Mabea – C. Mihai, Tsouka- Ghezali (46 Vuletich), Fabry (64 Hrezdac), Omondi – Costache (88 Cristea). Pe bancă: Cristea, Vuletich, Trif, Hrezdac, Țăroi.
Arbitri: Radu Petrescu – Radu Ghinguleac (ambii din București), Florin Vișan (Galați). Rezervă: Bogdan Dumitrache (București). Camera VAR: Sorin Costreie (Buftea), Ovidiu Artene (Vaslui).
Observator FRF: Andrei Ioniță (București)
Delegat LPF: Marin Barbu (Bixad- Satu Mare).
Eliminați: Alibec 84 / Râpă 59
Comentariile portalului
Se revine la practicile securiste de prin 1990, când erau ridicați oamenii de pe strada, și la vremurile apuse ale lui băsescu, când se făceau dosare ș (...)
Odihnească-se în pace sufletul tău, copil blând!
Mizerii ordonare, bugetarii hoți, să muriți cât mai repede ăștia care ați furat toată viața, cu pensiile voastre speciale și prime...de la gunoiul de (...)