UTA a învins Olimpia! Szekely a marcat la debutul pentru Bătrâna Doamnă





Gruparea arădeană UTA a jucat un nou meci amical, de data aceasta împotriva formației din liga secundă Olimpia Satu Mare. După remizele cu Poli și Reșița, respectiv înfrângerea cu FC Bihor, arădenii au obținut în sfârșit o victorie.
UTA a câștigat cu scorul de 2-1, primul gol fiind marcat de Szabolcs Szekely, fostul golgeter de la ACS Poli sosit de două zile la Arad pentru a pune umărul la promovarea echipei alb-roșii în liga a doua. Szekely a avut un început bun de meci, iar după ce a ratat două ocazii, a reușit să marcheze în minutul 35 în urma unui corner executat de Burlă.
Bătrâna Doamnă s-a desprins în minutul 62, atunci când o fază plecată de la Chindriș a fost continuată de Silaghi, iar centrarea acestuia l-a găsit în careu pe Cotoc care a marcat cu un șut din careu, fundașul arădean recidivând după golul marcat la Oradea. Olimpia a marcat golul de onoare la ultima fază a meciului prin Cădar.
De remarcat că UTA a învins Olimpia fără a-i avea la dispoziție pe experimentații Voicu, Varga, Botiș și Strătilă. Roli Nagy a experimentat la acest joc, folosindu-l pe Silaghi în postul de mijlocaș stânga, probabil aceasta fiind cauza pentru care nu a mai fost introdus în teren Michel Vlad, de altfel singurul jucător deplasat la Șiria care nu a fost folosit.
UTA – Olimpia 2-1 (1-0)
Szekely 35, Cotoc 62 / Cădar 90
UTA: Mitrea (Bodea) – Ad. Popa (Wild), Cotoc, Filaret, Burlă (Suslak) – Gheorghiță, Copil (Dobrean), Chindriș (Piţ), Hlistei – Rus (Ousmane), Szekely (Silaghi)
Olimpia: Anca – Ciul, Poti, Ioniță, Paul – Donca, Tilinger, Boldea, Selagea – Gulya, Bujor. Au mai jucat: Bîc, Faur, Mureșan, Rus, Cădar, Tamas și Csik jr.
Comentariile portalului
Desi nu imi place activitatea individului,cred si eu ca era mai bine daca anterior masura ar fi fost precedata de o comasare a unor localitati,si abia apoi sa (...)
Nu a mai percutat la dictările marilor licurici ce trag sforile în industrie, probabil nu a mai semnat contract de prelungire, nu mai vrea să împartă comisioanele din profituri, (...)
Nu am vazut nimic de reducerea nr. mebrii CA si AGA unde este actionar doar statul. Nimic de pensii si prime uriase la institutiile statului (mai ales cele de forta (...)