UTA a achiziționat 2.000 de teste antigen, dar sunt șanse mici ca spectatorii să intre pe stadion





Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, cu subiect și predicat, că din acest weekend evenimentele sportive în aer liber se pot desfășura cu spectatori în limita a 25 la sută din capacitatea stadioanelor. Tipic românesc, de la zis până la făcut sunt o infinitate de probleme care pot să apară.
Aseară, Guvernul Cîțu a venit cu hotărârea care valida cele spuse de Klaus Iohannis, doar că în acea hotărâre apărea un rând care îngreunează situația, un rând în care se stipulează că intrarea pe stadioane se face conform condițiilor unui ordin, sau protocol, sau cum i-o zice, semnat între Ministerul Sportului și Ministerul Sănătății, ordin care încă nu a fost semnat și nu se știe dacă se va întâmpla acest lucru în acest weekend.
În momentele în care scriem aceste rânduri, conducătorul clubului UTA discută cu prefectul Aradului, Csaba Toth, despre condițiile în care se poate juca meciul dintre UTA și Gaz Metan cu spectatori. Din informațiile noastre, atât prefectul cât și conducerea DSP Arad vor să facă tot ceea ce este posibil astfel încât UTA să joace mâine cu aproximativ 2.700 de suporteri (n.r. abonați) în tribună.
Clubul UTA și-a făcut temele și, mai mult decât atât, a achiziționat 2.000 de teste antigen care pot fi făcute chiar la stadion înainte de meci, gratuit, de către cei care nu s-au vaccinat.
După cum scrie și în hotărârea Guvernului, accesul pe stadion se poate face, dacă se va face, cu dovada de vaccinare, mini zece zile de la rapel, cu test PCR negativ în ultimele 72 de ore sau cu test antigen negativ în ultimele 24 de ore.
Vom reveni cu alte informații legate de acest subiect.
Comentariile portalului
Plangere la Politie si smardoiasul sa faca o vizita la Beciul Domnesc.
Cu mare regret am observat că nu ne mai frecventați.... din păcate, ceea ce nu ați înțeles la momentul în care a început să vă jignească (...)
Dacă are acceptul lui Falcă acest individ crede că poate să facă orice îl taie capul trebuie demolată această construcție ilegală și o amendă care să l usture chiar ș (...)