joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    USR Arad: Avem nevoie până luni de listele #fărăpenali

    de - | 10 august 2018, 3:26 PM | Comunicate contra cost

    1

    USR Arad lansează un mesaj tuturor voluntarilor care sunt implicați în strângerea de semnături pentru proiectul ”Fără Penali în funcții publice”: avem nevoie să ne aduceți toate listele pe care le aveți până luni, 13 august.

    Deși campania va continua până la data de 21 septembrie, trebuie să avem în vedere procedurile de atestare a listelor de semnături prevăzută la articolul 5 din legea numărul 189/1999 privind exercitarea inițiativei legislative de către cetățeni. Astfel, listele vor fi supuse unui proces de prelucrare și ulterior de validare de către primării, care poate dura până la o lună.

    Pentru aceasta și pentru a ne asigura că un număr cât mai mare din semnăturile date de cetățeni vor fi depuse la Parlament, avem nevoie ca toți cei care au strâns individual semnături și mai au liste, să vină cu ele până luni, la punctul de colectare din fața magazinului Ziridava (în intervalul 10-18) sau la sediul USR Arad din strada Dimitrie Bolintineanu, numărul 5, etajul 4.

    Procesul de colectare a semnăturilor va continua și după această dată, iar USR va face tot posibilul ca toate semnăturile date de cetățeni să fie procesate pentru a sprijini inițiativa #FărăPenali.

    Mulțumim pe această cale voluntarilor, celor care au strâns semnături dar și tuturor cetățenilor care au semnat. În același timp vă dorim spor la treabă, nu ne oprim decât pe 21 septembrie!


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.