USR Arad a deschis o nouă filială în comuna Vârfurile
Uniunea Salvați România s-a extins în cursul acestui final de săptămână cu o nouă filială în comuna Vârfurile. Aflată în extremitatea de răsărit a județului nostru, într-o zonă deosebit de frumoasă, comuna este formată din șapte sate ai căror locuitori se confruntă cu lipsa cadastrului, a investițiilor, a locurilor de muncă. Punctele forte ale zonei – potențialul turistic și creșterea animalelor – sunt astfel insuficient puse în valoare.
La Vârfurile au fost prezenți numeroși membri ai USR Arad, dintre care îi amintim pe președintele Vlad Botoș, vicepreședintele Ion Stan, coordonatorul pentru extindere Gheorghe Filimon, coordonatorul grupului de inițiativă – Flavius Dumitraș. Filiala nou constituită și-a ales organele de conducere și control, astfel că domnul Daniel Tamaș a devenit președinte al USR Vârfurile. De profesie tehnician dentar, în prezent este un tânăr întreprinzător, care după numeroși ani în care a lucrat în afara țării, este implicat în afacerea de turism a familiei, prin care sunt puse în valoare frumusețile naturale ale zonei.
Daniel Tamaș, președinte USR Vârfurile: „În primul rând vreau să spun că dorim, prin exemplu personal, să arătăm locuitorilor comunei noastre cum trebuie condusă și îngrijită o comunitate. Înainte de a critica, vom demonstrăm locuitorilor din comuna Vârfurile cum știm noi să administrăm. USR Vârfurile va oferi o alternativă prin care oamenii gospodari să fie implicați în conducerea comunei. Avem mult de lucru, trebuie să punem în valoare potențialul turistic și frumusețea zonei în care locuim. Va trebui să ne organizăm mai bine, pentru a câștiga mai mulți bani din creșterea animalelor, iar aici ne vom folosi de experiența colegilor de partid din Archiș. La nivel de comună, vom căuta soluții pentru a rezolva problema proprietății, cea care ne pune piedici serioase atunci când vrem să atragem investiții și mai ales fonduri europene. Pentru a beneficia de condiții mai bune de trai, comuna trebuie să gestioneze eficient banii proprii, care trebuie alocați în urma unor consultări, nevoilor reale ale oamenilor”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==