Cinci morți și 26 de răniți în urma accidentului dintre autocarul și autobasculanta de pe DN1
UPDATE2: „S-a reuşit o mobilizare de resurse la nivel local. Între cei 26 de răniţi sunt multe cazuri de traumatisme fără fracturi, fără leziuni care să pună viaţa în pericol. Marea majoritate din cei 28 sunt conştienţi. S-a mobilizat personalul care nu era în tură la spital. În accident au fost implicaţi şi trei copii, unul de 9, unul de 14 şi unul de 16 ani, care au traumatisme de coloană“, a declarat Daniel Nicolae, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, pentru Digi24.
UPDATE: Primele imagini de la accidentul de pe Centura de Vest a Ploieștiului. Echipele de intervenție au reușit să pună autobuzul din nou pe roți, potrivit digi24.4o
Circulația este oprită în continuare pe ambele sensuri, vă reamintim că polițiștii recomandă Centura de Est ca rută ocolitoare și, de asemenea, celor aflați în trafic în zonă li se recomandă să nu se aventureze în depășiri.
La această oră, la fața locului sunt un spital mobil, 8 echipaje SMURD, 14 ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță, 2 mașini de descarcerare și 3 autospeciale de stingere.


Un accident foarte grav a avut în această dimineaţă pe DN 1, după o coliziune între un autocar şi o autobasculată. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, vineri dimineaţă, în jurul orei 6 și 15 minute, pe DN1-Centura de Vest a municipiului Ploieşti, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocar şi o autobasculantă.
Sunt cel puţin cinci morţi şi zeci de răniţi.
Șeful Serviciului Județean de Ambulanță Prahova, Daniel Nicolae, a declarat că se lucrează pentru scoaterea persoanelor încarcerate, dar și pentru acordarea de îngrijiri medicale celor rănite.
sursa: cancan.ro, digi24.ro














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)