joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update Proteste la București. 8000 de manifestanți anti-PSD s-au strâns în Piața Victoriei. Manifestanții anti-Iohannis au plecat acasă

    de - | 7 februarie 2017, 8:11 PM | Naţional

    0

    UPDATE  21:30. Protestul de la Palatul Cotroceni, a adunat în total în jur de 2000 de oameni. A durat aproximativ 5 ore, însă în cele din urmă s-a încheiat.

    Pe de altă parte, la ora actuală numărul manifestanţilor din Piaţa Victoriei a ajuns la 8.000, potrivit Digi24. 


     

    Ora 20:00 – Peste 1.500 de oameni s-au adunat, la ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde huiduie, fluieră şi scandează: „Demisia!”, „Hoţii”, „DNA să vină să vă ia”, potrivit News.ro. Potrivit aceleiași agenții de știri, aproximativ 2.000 de persoane protestează, pentru a treia zi consecutiv, în faţa Palatului Cotroceni, cerând demisia preşedintelui Klaus Iohannis, pe care îl acuză că a dezbinat poporul român. Mai mulţi manifestanţi au fost aduşi la protest cu microbuze înmatriculate în judeţul Dolj.

    În Piaţa Victoriei circulaţia se desfăşoară normal, iar majoritatea maşinilor care trec prin zonă claxonează în semn de susţinere pentru manifestanţi. Demonstranţii flutură steaguri ale României, ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite. Unul dintre manifestanţi poartă un afiş pe care scrie „Monarhia, ultima soluţie”, altul, îmbrăcat ca un călugăr, duce în spate o cruce de carton pe care se poate citi: „Dumnezeu e cu noi”.

    Zi de zi aici vom fi! #rezistam #tineriada 7 Februarie 2017Zi de zi aici vom fi! Circulația a fost deja oprită parțial în Piața Victoriei. #rezistam #tineriada 7 Februarie 2017

    Posted by TANANANA on Tuesday, February 7, 2017

    Între timp,

    numărul protestatarilor din faţa Palatului Cotroceni a ajuns la 2.000. Circulaţia în dreptul platoului oficial a fost oprită de poliţişti, artele Eroii Sanitari şi strada Gheorghe Marinescu fiind blocate. Manifestanţii strigă împotriva preşedintelui Klaus Iohannis, cer demisia acestuia, dar au şi mesaje împotriva DNA.

    O parte a manifestanţilor au fost aduşi la Palatul Cotroceni cu microbuze înmatriculate în judeţul Dolj, ei fiind surprinşi de jurnalişti coborând din maşini şi alăturându-se protestului.

    Imagine principală: Digi24.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.