Primul pas spre transformarea Mureșului într-un râu navigabil a fost făcut!





Mai țineți minte când Falcă sufla în trâmbițe că i-a venit ideea genială a secolului, aceea de a face Mureșul navigabil? Ați uitat? Considerați-vă privilegiați! Noi, însă, fiind mai sadici din fire, vă vom reîmprospăta memoria…
Vara trecută, Falcă anunța că vrea să construiască un pod ecluză peste Mureș în zona Vladimirescu, și încă o ecluză spre Pecica, cu gândul că Mureșul va fi atât de tumultuos și de megacirculat de ambarcațiuni încât e imperativă construirea anticipată a unor stavile pentru a controla debitul apei și a face transferul vapoarelor, așa cum e pe Dunăre. Ba mai mult, plănuia (și încă plănuiește) ridicarea unui pod la capătul lui Șaguna, dublarea podului Traian, încă vreo trei (sau chiar patru!) pasarele pietonale spre Cetate și chiar un pod auto prin Micălaca, zona 300.
Dar ce ne-a venit să săpăm în trecutul glorios și să readucem în discuție toate minunățiile astea, vă veți întreba… Răspunsul e simplu: și nouă ne-au fost aduse în minte de un arădean simpatic.
L-am văzut într-una din zilele trecute vâslind agale pe Mureș, ca un mare vizionar ce vede clar întregul megaplan falconicesc. Lăsându-se copleșit de această viziune, vâslitorul vesel s-a lăsat dus de val și a intrat în transă, visându-se în Veneția, printre zecile de alți căpitani de vas…
Priviți-l și proiectați-vă și voi în visul său (ne)verosimil 🙂
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este