marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Povestea omului de afaceri Gheorghe Șeran din Dubai, fost polițist în Arad, ajuns (și) cineast de Bollywood. Primul său film este lansat astăzi în șase țări

    de Raluca Medeleanu | 9 august 2018, 12:58 PM | Film | Povești despre oameni | Topic special

    2

    Prin ambiție și perseverență, oamenii pot realiza lucruri incredibile! Pornind de la această idee, vă prezentăm povestea de viață a unui arădean care impresionează și ne-a impresionat și pe noi: Gheorghe Șeran a demonstrat tuturor că atunci când crezi în tine poți face lucruri excepționale chiar și dacă pornești de la zero.

    Deși inițial a fost polițist de frontieră la vama Nădlac, arădenul a simțit nevoia să lase totul în urmă (la fel ca și fratele său, care a plecat în Australia) și să-și joace cărțile destinului în Emiratele Unite, unde a emigrat împreună cu soția sa, în urmă cu 12 ani. De atunci, a devenit unul dintre cei mai apreciați și de succes consultanți imobiliari din Dubai, fiind implicat în vânzarea unor vile de milioane de euro, iar apoi și-a îndreptat atenția și spre o pasiune a sa, filmele. Astfel, la ora actuală este și general manager la o casă de producție de filme.

    L-am contactat pe Gheorghe Șeran pentru a afla mai multe despre începuturile acestui hobby al său legat de filme și, mai ales, despre filmul produs de el, „Lashtam Pashtam”, a cărei premieră mondială este chiar astăzi și despre care aflăm de pe afiș că a fost inspirat din întâmplări reale. Filmul e distribuit în cinematografe de Sony Pictures International.

    Arădeanul ne-a răspuns cu amabilitate și promptitudine la întrebările pe care i le-am adresat, astfel că am aflat că experiența sa legată de filme a început în 2010 când a filmat o scenă împreună cu Tom Cruise în filmul „Mission Impossible”, partea a patra, care s-a filmat în Dubai, pe Insula Palmier .

    „Scena din film era de fapt o petrecere pentru strângere de fonduri de binefacere în Mumbai India. Culmea este că acum filmul meu, Lashtam Pashtam, pe care l-am filmat tot în Dubai și Mumbai/India, rulează în cinema-uri alături de Misiune Imposibilă 6 al lui Tom Cruise, nu că ar fi competiție, deoarece filmul meu este Bollywood, în hindi, și al lui Tom e Hollywood, în engleză.

    Dar atunci, în 2010, fiind pe platourile de filmare câteva zile, am cules foarte multe informații, mai ales de la regizorul filmului MI4, Brad Bird, care era cunoscut până atunci doar pentru desenul animat «Incredibilii», iar eu cum aveam deja copii cunoșteam filmul «Incredibilii» pe dinafară și știam că este un regizor geniu, așa că a fost foarte ușor să îl complimentez și să mă fac remarcat din mulțime. În cele câteva discuții ce le-am avut cu el, mi-a spus problemele cu care s-a confruntat când a venit să filmeze în Dubai și ce s-ar putea face pentru a îmbunătăți Industria Filmului din Emirat în viitor. Bineînțeles că 3 luni mai târziu am înființat Fame Boulevard Entertainment ca agenție de talente exclusiv pentru film”, ne-a spus Gheorghe Șeran.

    Drumul către producerea filmului „Lashtam Pashtam”

    După ce și-a deschis agenția de talente, continuând și activitatea în domeniul imobiliarelor totodată, Șeran a început să prindă tot mai mult interes în industria filmului, astfel că a hotărât că merită din nou să riște și astfel și-a reprofilat agenția, schimbându-o direct într-o casă de producție.

    38405204 10156223841386519 6878536750432518144 n

    image1

    „Având și firma mea de imobiliare în timpul acela, am înțeles repede că industria filmului în Dubai era încă la început, iar imobiliarele erau la mare căutare și automat câștigurile erau considerabil mai mari decât cele din agenția de talente. Așa că mi-am propus să mă concentrez pe imobiliare și să schimb profilul firmei de talente în casă de productie, cu gândul la producția de reclame, până când l-am întâlnit la un curs de actorie pe Manav Bhalla, de naționalitate indian, manager regional extrem de inteligent la cea mai mare companie de cargo din lume, MERSK, care mi-a povestit în detaliu amănunțit ceea ce avea să devină câțiva ani mai târziu «Lashtam Pashtam».

    De câte ori am auzit cu toții o întâmplare sau o povestire continuată de fraza «Ar trebui sa faci un film cu asta»? Eu sunt poate singurul care chiar a făcut un film după o poveste pe care a auzit-o. A durat 3 ani, am filmat în 3 țări, peste 300 de oameni au luat parte la realizarea lui. Am avut probleme inimaginabile, dar eu și partenerul meu Manav, care este și regizorul filmului, am stat cu ochii pe linia de sosire la care ajungem în 9 august 2018. Filmul e distribuit de Sony Pictures International în peste 300 de cinematografe din India, UAE, Qatar, Kuwait, Oman și Bahrain”, ne-a spus Gheorghe Șeran.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sunt foarte mândra de acest om, care îmi este ginere, si care a realizat un lucru de toată stima si il felicit din toată inima!!!!
      Toate eforturile si munca s-au răsplătit prin ceva ce va rămâne întotdeauna o amintire ff frumoasa. Ii doresc mult succes si tot ce este mai bun in lumea asta. Pentru omul care nu si-a pierdut niciodată încrederea in sine si care a gandit întodeauna pozitiv !! Respect !!!!

      +33 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.