joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update Undă verde pentru reabilitarea podului Decebal

    de Raluca Medeleanu | 18 iulie 2016, 5:00 PM | Administraţie | Știri Arad

    5

    UPDATE: Consilierii locali municipali au aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre, asta însemnând că podul Decebal urmează să intre astfel, pentru prima dată în reparații cu adevărat majore.

    Primul pas în acest sens este realizarea studiului de fezabilitate, după care urmează contractarea unei firme care să se ocupe de execuția lucrării.


    În cadrul ședinței CLM care va fi organizată luni, la ora 10:00, în Sala Ferdinand a Palatului Administrativ, va fi supus la vot un proiect de hotărâre care vizează efectuarea unor lucrări de reparații a podului Decebal. Valoarea totală a investiției s-ar ridica la peste 9 milioane de lei (TVA inclus), iar perioada alocată ar fi de 8 luni.

    „Lipsa lucrărilor de întreţinere şi reparaţii de-a lungul timpului, creşterea intensităţii traficului şi a sarcinii pe osie, au afectat starea tehnică şi funcţionalitatea astfel încât, dacă nu se adoptă măsuri urgente de efectuare a lucrărilor de reparaţii capitale însoţite de consolidarea unor elemente constructive, este pusă în pericol siguranţa circulaţiei rutiere şi pietonale pe podul rutier Decebal.  Având în vedere cele de mai sus, propun adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri cu privire la aprobarea Studiului de fezabilitate  al obiectivului de investiţie „Reparaţii capitale podul Decebal peste râul Mureş în municipiul Arad”, afirmă Gheorghe Falcă, primarul Aradului, în secțiunea „Expunere de Motive” din Proiectul de Hotărâre.

    Dacă proiectul de hotărâre va trece de votul consilierilor locali, primul pas în demersul reparației este efectuarea Studiului de fezabilitate al obiectivului de investiţie „Reparaţii capitale podul Decebal peste râul Mureş în municipiul Arad”. Acesta deține următorii indicatorii tehnico-economici:

    indici tehnici podul decebal

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Oare Aradul nu mai are alte prioritati afara de poduri?sau primarele nostru nu mai are altceva in cap, dacat poduri.Palatul cultural,emblema de odinioara a Aradului, sta intr-un santier perpetuu de ani de zile si probabil,pana la sfarsitul mandatului edilului actual.Cladirile istorice din centrul orasului stau sa se prabuseasca,incet dar sigur,insa aspectul acesta nu reprezinta interes pentru edil.

      +4 voturi
      +1
      -1
    2. „Ce naiba iara?
      Pai nu tot Decebal a fost renovat acum cativa ani?”

      Ce prost sunt, ca pun asmenea intrebari prostesti! :))))
      Vin alegereile parlamentare!
      Proiectele de tipul Falca, nu au nimic cu „Romania Lucrului Bine Facut” al PNL-ului. Ci pur si simplu „cum ascundem spagile” ca ele sa devina „legale”.
      Oare a batut palma cu Ela, pe punctul asta?
      Sau ii deschide firma de arhitectura „noi femei”?
      Interesant sa vedem urmarea.

      0 voturi
      +1
      -1
    3. 1. Lipsa lucrărilor de întreţinere şi reparaţii de-a lungul timpului,…
      2. creşterea intensităţii traficului şi a sarcinii pe osie, au afectat starea tehnică şi funcţionalitatea astfel încât,…
      3. dacă nu se adoptă măsuri urgente de efectuare a lucrărilor de reparaţii capitale însoţite de consolidarea unor elemente constructive, este pusă în pericol siguranţa circulaţiei rutiere şi pietonale pe podul rutier Decebal.
      4. Având în vedere cele de mai sus, propun adoptarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a unei hotărâri cu privire la aprobarea Studiului de fezabilitate al obiectivului de investiţie „Reparaţii capitale podul Decebal peste râul Mureş în municipiul Arad”.

      Într-o Țară Normală la Cap, de ex. un pod rutier este supus unui proces permanent de verificare și întreținere curentă. In consecință ”Inițiativa Falcă” de a cere aprobarea CLM-Arad pentru inițierea Reparațiilor ”Capitale” a podului Decebal, ”Așa ca un Fulger pe cer senin”, pare extrem de precipitată, în regim de urgență și automat generează o serie de întrebări. Mai ales că podul Decebal a fost în urmă cu câțiva ani, obiectul unei alte Reparații Capitale, tot la inițiativa actualului ”Drumar Fruntaș/Edil” al Aradului.
      În consecință, vom lua în discuție, pe puncte, declarația Primarului.
      1. Afirmatia de la acest punct a Primărelui Drumar ne îndreptățește să punem următoarele întrebări:
      1.1. În a cui responsabilitate juridică este Podul Decebal?
      a) A Primăriei Arad, fiindcă vedem că actuala ”Inițiativă Falcă” de cheltuire a banului public este inițiată de Șeful/The Boss.
      1.2. Păi dacă este în responsabilitatea Primăriei Arad și în consecință o responsabilitate a Primarului, de ce podul a fost lipsit de ”lucrări de întreținere și reparații”, conform spuselor Primărelui Drumar?
      1.3. De ce un obiectiv important al orasului nu are un ”Plan de Reparații și Întreținere”? Nu era normal ca în urma finalizări anterioarelor lucrări de Reparații, să se elaboreze și un ”Plan” de întreținere și reparații curente? Mai ales că avem un Primar Inginer de Drumuri și Poduri.
      2. La afirmația de la acest punct, trebuie să recunoștem că am rămas extrem de uimiți.
      2.1. Podul Decebal, la origine, nu a fost calculat corect, încât să facă față necesităților de trafic a orașului? Mai ales că in traficul actual peste pod nu trec decât autoturisme și autotransportoare de greutate redusă, motocicliști și bicicliști, exceptând traficul greu cu o presiune pe osie de zeci de tone.
      2.2. Ce înseamnă la modul concret ”creștera intensității traficului”? De la cât la cât?
      2.3. La ce s-a referit Primărelul Drumar cînd susține ”…și a sarcinii pe osie”? Cum s-a masurat creșterea de sarcină pe ”osie”?
      3. Concluzia de la punctul 3 este extrem de îngrijorătoare.
      3.1. Este Podul Decebal într-o stare tehnică atât de precară încât i s-a afectat structura de rezistență și a devenit un pericol iminent in traficul de zi cu zi? Dacă răspunsul la această întrebare este afirmativ, atunci nu ar trebui întrerupt traficul rutier și pietonal?
      3.2. Nu ar trebui ca cetățenii Aardului să fie informați că Podul Decebal este atât de afectat tehnic încât a devenit nesigur și în consecință ei se expun pe proprie răspundere la un pericol iminent cînd îl traversează?
      4. Fiindcă nu ne permitem să facem acuzații nefondate la adresa cunoștintelor de specialitate a Primarului Falcă, am dori și noi ca cetățeni ”nespecialiști” să vedem Raportul Comisiei de Inspecție Tehnică a Podului Decebal.

      Presupunem ca Primarul a fost informat temeinic printr-un dosar de constatare a codiției tehnice a Podului Decebal, că așa în regim de urgență cere CLM-Arad alocarea unor bani necesari unui Studiu de fezabilitate … Reparații Capitale podul Decebal peste râul Mureș în Municipiul Arad.

      Mulțumim pe această cale Primărelului Drumar că datorită vigilenței și competenței sale in domeniu, opinia publică a fost informată de existența unui ”Pericol Ascuns” in traficul rutier al Aradului.
      ”Good Job! Well done sir!”

      +1 voturi
      +1
      -1
    4. nu vi se pare ca se cheltuiesc prea multi bani la Arad, pentru renovare poduri-in cauza-, pasarela hobanata, pe urma stadion UTA, care nu o sa fie toate, extraordinare.Referitor la stadion 12000 de locuri este o jignire la adresa aradenilor

      --1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.