Incendiu la o anexă gospodărească în orașul Sebiș. Pompierii au stins focul după două ore





Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Vasile Goldiș” Arad anunță un incendiu la o anexă gospodărească în orașul Sebiș.
Chiar în aceste momente, intervin pompierii militari ai Detașamentului Sebiș și ai Detașamentului Ineu, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și un echipaj SMURD.
UPDATE
Comunicatul ISU Arad:
În această după-amiază, în jurul orei 17:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din orașul Sebiș.
Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Sebiș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, iar din cadrul Detașamentului Ineu, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă, încadrate cu 17 subofițeri.
La sosirea echipajelor de intervenție incendiul se manifesta violent cu flacără deschisă atât în interiorul anexei, propagat la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 160 de mp cu posibilitatea de extindere la întreaga locuință lipită de anexă precum și la imobilele învecinate.
Intervenția promptă a pompierilor a făcut că incendiul să fie localizat în limitele găsite. De asemenea, salvatorii au intervenit pentru evacuarea a patru butelii care se aflau în interiorul anexei.
După aproximativ două ore de luptă cu flăcările incendiul a fost lichidat.
În urma flăcărilor au ars: anexa gospodărească și bunurile aflate în interior precum și o parte din acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 160 de mp.
Din fericire nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit produs din cauza unei instalații electrice necorespunzătoare care alimenta o ladă frigorifică.
Comentariile portalului
Arghir asta ospatarul, le stie pe toate, la cate mese a servit a furat meserie de la fiecare
L-ați citit? Nu ne dați și nouă sursa, că am vrea să-l citim și noi
Aveti dreptate. Se face mare tam tam la misca, ca este mizerie la fantani. Eu frecventez zilnic fantana de la Satu Nou. Nici urma de gunoi. Deci conteaza educatia. Enorm!!!