Proiectul contestat de cei 59 locuitori din zona Tabacovici a fost votat, cu o modificare, în Consiliul Local
Update, 23 martie 2022: Plângerea depusă de cei 59 locuitori din zona Tabacovici a fost respinsă de Consiliul Local, însă proiectul de hotărâre ce prevede contruirea unui ansamblu rezidențial pe strada Măcieșului a fost aprobat cu un amendament, depus de consilierii PNL și PSD.
Amendamentul a fost citit de viceprimarul Ilie Cheșa, care a afirmat că a fost întocmit în urma unor discuții pe care le-a purtat cu dezvoltatorul imobiliar, alături de viceprimarul Lazăr Faur.
Modificările asupra proiectului sunt următoarele:
1. Consiliul Local al Municipiului Arad ia act de certificatul de ubanism nr. 1178/2021, nr.1177/2021, nr. 1705/2021, nr. 1803/2021, nr.1804/2021 și constată interesul investitorilor de a realiza contrucții cu un nivel redus de înălțime și cu un număr redus de apartamente față de cele aprobate prin HCLM nr.173/2021 (2 locuințe unifamiliale cu regim de înălțime parter + 1 etaj, o locuință cu două apartamente în regim de înălțime parter + 1 etaj, o locuință cu patru apartamente în regim de înălțime parter + 1 etaj, în total 8 locuințe în loc de 13).
2. În condițiile nerespectării strategiei investiționale la care se face referire la aliniatul 1, de către investitori sau de către eventualii beneficiari viitori ai construcțiilor, Consiliul Local al Municipiului Arad va iniția anularea pe care judiciară a oricăror acte și proceduri contrare acestei strategii.
3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă orice prevederi din documentația PUZ și RLU aprobată prin HCLM Arad nr. 173/2021 care exced standardului investițional prevăzut la aliniatul 1.
În sală s-a aflat și Dragomir Muntean, care a vorbit în numele dezvoltatorului imobiliar. A ținut să specifice că nu le-a fost înțeleasă corect intenția, că încă de la început au dorit să contruiască într-un regim de înălțime de parter + un etaj, nu mai multe etaje. „Cineva a luat o inițiativă prostească și a spus că vrem să facem blocuri cu 10 etaje! Niciodată nu ne-am gândit să facem acolo mai mult de un etaj, pentru că și noi locuim în cartier acolo și nu am vrut să aducem să fie mai înalt decât sunt toate casele de acolo! Și atunci am venit la dumneavoastră (la Primărie, n.red.), ne-ați ajutat, ați fost foarte de treabă și am spus că facem parter + un etaj, exact cum e trecut în această hotărâre de Consiliu”, a specificat Dragomir Muntean care a mai dorit să atragă atenția asupra unei probleme, lipsa unui drum.
„Noi n-avem drum! Eu nu pot să investesc să fac drum acolo (…) dacă eu fac drumul și investesc 10.000 euro, cine-mi decontează banii aceștia?!”, s-a adresat acesta municipalității, amintind de ceva probleme ale unor terenuri din zonă, însă nu a primit răspuns, fiind îndemnat să discute pe subiect „cu o altă ocazie”.
Știre inițială, 22 martie 2022: După ce un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construcția unor blocuri a fost aprobat în Consiliul Local Municipal într-o ședință din aprilie, în jur de 60 de familii care locuiesc în zonă au trimis o plângere prin care și-au exprimat totalul dezacord. Observația locuitorilor semnatari, anume că proiectul imobiliar ar dăuna atât aspectului zonei, dar mai ales că încalcă prevederile legale, a fost însă trecută cu vederea de Primăria Arad, care i-a lăsat fără răspuns mai multe luni.
Textul de mai sus este, de fapt, dintr-un alt articol Special Arad, din noiembrie 2021, când aceiași semnatari au trimis o a doua scrisoare deschisă adresată, în primul rând, consilierilor locali. Problema tot nu s-a rezolvat, iar acum, locuitorii de pe strada Tabacovici revin cu o nouă scrisoare deschisă.
„Vă reamintim că proiectul de hotărâre 553/2021 (punctul 20 de pe ordinea de zi) a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței din 23 noiembrie 2021 cu promisiunea fermă a executivului că va fi adaptat în vederea aprobării plângerii noastre, lucru care – deși promis – nu s-a mai realizat” – se arată în scrisoarea redactată de o firmă de avocatură și semnată de 59 de persoane.
„Vă rugăm să țineți cont de părerea celor pe care îi reprezentați în CLM și să votați împotriva adoptării Proiectului de Hotărâre nr. 533/12.11.2021”, este solicitarea semnatarilor.
Redăm, în rândurile de mai jos, scrisoarea deschisă:
Doamnelor și domnilor consilieri,
Suntem un grup de mai mult de 60 de familii, cetățeni ai Aradului, care locuim în zona străzii Tabacovici, vă contactăm legat de punctele 20 și 21 de pe ordinea de zi a CLM Arad din 23 martie 2022, cu privire la respingerea/aprobare plângerii prealabile formulată împotriva Hotărârii nr.173/2021 și vă solicităm:
• Respingerea proiectului de hotărâre 553/2021 (punctul 20 de pe ordinea de zi)
• Aprobarea proiectului de hotărâre 644/2021 (punctul 21 de pe ordinea de zi)
Vă reamintim că proiectul de hotărâre 553/2021 (punctul 20 de pe ordinea de zi) a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței din 23 noiembrie 2021 cu promisiunea fermă a executivului că va fi adaptat în vederea aprobării plângerii noastre, lucru care – deși promis – nu s-a mai realizat.
Inițial, plângerea noastră a fost semnată de 59 de familii dar ulterior s-au mai adăugat multe altele. Reprezentăm opinia covârșitor majoritară a cartierului, un cartier care dorește să-și conserve specificul urbanistic. Vă solicităm să țineți seama de plângerea noastră așa cum și noi vom ține seama de votul asupra celor două puncte la alegerile locale din 2024.
În continuare, reluăm argumentele noastre pe care vi le-am mai adus la cunoștință anul trecut, cu ocazia ședinței din 23 noiembrie 2021:
Subsemnații, reprezentați de Cabinet Avocat Sasu Alexandru-Ioan, am depus, în 21.05.2021, o Plângere Prealabilă în vederea anulării Hotărârii 173/16.04.2021 a CLM Arad (PUZ și Regulament Local de Urbanism – RLU: Zonă condominii 4 apartamente și locuință individuală”).
Pe scurt: Planul Urbanistic contestat de noi permite construirea de blocuri într-o zonă de case, în care regimul de înălțime este P+1E(M).
În fapt,
Contestăm orice modificare a Regulamentului Local de Urbanism (RLU) adoptat prin PUG, care pentru zona noastră prevede regimul maxim de înălțime S(D)+P+1E(M). Zona străzii Tabacovici, împreună cu străzile adiacente, este o zonă de case, nu de blocuri și vă rugăm să țineți cont de această realitate în calitatea pe care o aveți de reprezentanți ai noștri, ai cetățenilor, în Consiliul
Local al Municipiului Arad.
Contestăm afirmația din Raportul de Specialitate care însoțește proiectul de Hotărâre pe care sunteți chemați să-l analizați, potrivit căreia prin PUZ se poate adopta un regim de înălțime mai mare decât al zonelor adiacente. Un regim de P+2+M este permis doar ca excepție, în subzone în care UTR 32 se înveciniează cu Calea Timișorii, aceasta fiind o subzonă cu deschidere la o arteră importantă. Dar în subzona adiacentă PUZ-ului contestat, regimul de înălțime fost până în prezent respectat cu strictețe la P+1(M). Ca dovadă este PUZ „Zonă Rezidențială Tabacovici” din 2014, elaborator de 3D PLANNING SRL, specialist cu drept de semnătură RUR arh. Dinulescu S. Sandra, care reglementează un spațiu adiacent subzonei care face obiectul acestei contestații. Iată ce se spune în acest PUZ (adoptat prin HCLM 10/2015):
3.2 Prevederi ale P.U.G
Din studierea documentației Plan Urbanistic General al Municipiului Arad […], rezultă că amplasamentul propus pentru obiectivul de investiție, precum și alte amplasamente învecinate acestuia sunt cuprinse în unitatea teritorială de referință UTR nr. 32, având funcțiunea principală de locuinţe şi dotări aferente, având P.O.T. […] și un regim de înălțime maxim admis de S + P + 1E + M. (n. sublinierile ne aparțin).
Se poate ceva mai clar? Acceași persoană ne spunea în 2014, ca proiectant, că regimul de înălțime al subzonei este P+1E+M iar astăzi, ca Director Executiv în Primărie, că, de fapt, regimul de înălțime ar fi P+2E+M. Cele două subzone învecinate, la care se adaugă celelalte vecinătăți, sunt una și aceeași zonă: o zonă de case, nu de blocuri.
Contestăm afirmația din Raportul de Specialitate potrivit căreia «Au fost identificați și notificați proprietarii potential interesați, care pot fi direct afectați de prevederile documentației de urbanism pentru a putea avea obiecțiuni cu privire la acestea». În Plângerea Prealabilă, am solicitat copii după confirmările de primire aferente notificărilor pe care serviciul Primăriei pretinde că le-a trimis. Nu s-a dat curs acestei cereri. Mai mult, familiile Ionela și Sorin Nicoară, imediat învecinate (Măcieșului nr. 8) cu amplasamentul aflat în discuție au afirmat, clar și răspicat, că nu au primit niciun fel de notificări și că sunt dispuși să declare acest lucru în cadrul ședinței CLM.
Contestăm valabilitatea afirmației de la finalul Raportului de Specialitate, potrivit căreia, «[…] aceasta a intrat în circuitul civil, iar potrivit […], actul administrativ nu mai poate fi revocat de autoritatea emitentă dacă a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice». Această afirmație nu ne este opozabilă atât timp cât Consiliul Local a refuzat să răspundă oficial adresei Plângerii Prealabile. Adresa nr. 40685/A5/18.06.2021, anexată proiectului de hotărâre nu a fost transmisă niciodată oficial Cabinetului Avocat „Sasu Alexandru-Ioan”. Aceeași lege a contenciosului administrativ, invocată în Raportul de Specialitate, prevede obligația CLM de a răspunde Plângerii Prealabile într-un interval de 30 de zile. Dar constatăm cu stupoare că membrii Consiliului Local au ajuns în posesia plângerii noastre prealabile de abia în data de 19 noiembrie 2021! Între 21 mai 2021, data depunerii Plângerii Prelabile, și 19 noiembrie 2021, data aducerii la cunoștiința consilierilor, s-au scurs nu mai puțin de 6 luni. Cum e posibil așa ceva? Este acesta un act voit de tăinuire a unui document oficial adresat în mod expres Consiliului Local, recte consilierilor locali? Cum se poate invoca producerea de efecte civile cât timp consilierii locali au fost privați de dreptul de a accesa documente care le sunt adresate?
Doamnelor și domnilor consilieri,
Planurile urbanistice au putere legislativă. Ele sunt legi care reglementează ce și cum se poate construi într-o anumită zonă sau localitate. Consiliul Local, prin votul dumneavoastră este singurul în măsură să decidă această oportunitate. Dincolo de aspectul legalității, Consiliul Local este chemat să decidă asupra oportunității. Dorește CLM Arad să permită practica păguboasă a distrugerii de cartiere de case prin construcția de blocuri? Noi, locuitorii din zona Tabacovici și străzile învecinate, nu ne opunem niciunei investiții. Cerem ca acest PUZ să fie trimis la reproiectare și să respecte regimul de înălțime al UTR 32, pe care noi toți l-am respectat. Vă rugăm să țineți cont de părerea celor pe care îi reprezentați în CLM și să votați împotriva adoptării Proiectului de Hotărâre nr. 533/12.11.2021.
Semnează locuitorii din Zona str. Milan Tabacovici și străzilor adiacente, semnatari ai Plângerii Prealabile care face obiectul Proiectului de Hotărâre nr. 533/12.11.2021, reprezentați prin împuternicire indviduală de Cabinet Avocat Sasu Alexandru-Ioan:
1. Dorina BOROD
2. Agneta Olga IVĂNESCU
3. Gheorghe IVĂNESCU
4. Sharon Adela COSTEA
5. Zamfir Mădălin DANCIU
6. Delia DANCIU
7. Endora Iasmina MARUSCA
8. Florin Favius MARUSCA
9. Eugen Nelu DRAGOMIR
10. Adela Felicia MORMORE
11. Rodica PANDA
12. Sergiu MARTIN
13. Adrian SUCIU
14. Claudia GABOR
15. Aurel FERESTREAN
16. Dana LAZĂR
17. Corneliu VERIGUT
18. Zoltan KAFLINKIEWICZ
19. Hainalka MOVILEANU
20. Laura Florica VIDICAN
21. Cornel Silviu DEAC
22. Szabo Emeric HUBERT
23. Felicia ANGHELUȘ
24. Claudiu Constantin CRISTEA
25. Marian CAZANGIU
26. Ioan Corneliu GROZA
27. Gabriela GHELE
28. Alexandru BALINT
29. Florin PESCARIU
30. Ștefan OLAR
31. Lucian Miron MIHĂILESCU
32. Corneliu ILISIE
33. Anca POPA
34. Adrian POP-FLUERAȘ
35. Radu CLEJ
36. Mirela TÎRB
37. Adrian TÎRB
38. Petre DANCIU
39. Mili DANCIU
40. Viorela Luciana PANTIȘ
41. Raul Sebastian PANTIȘ
42. Elena SABĂU
43. Ileana DEME
44. Nicoleta POPA
45. Cornel LINA
46. Marius DARIE
47. Liliana DITE
48. Luciana Nicoleta SPĂTAR
49. Marcela Cornelia PETICA
50. Daniel CANCEL
51. Adrian NICOLĂIȚĂ
52. Cristina NICOLĂIȚĂ
53. Mirela MIHĂILESCU
54. Ioan MORAR
55. Elisabeta ARDELEAN
56. Ovidiu ARDELEAN
57. Mariana Rodica MORAR
58. Eugenia Ioana MORARIU
59. Sorin NICOARĂ
Comentariile portalului
Am văzut și până acum. Mai mult, spre deosebire de PNL (după cum am și punctat în articol), noi am și reacționat. Aveți în răspunsul (...)
Ia citiți si ce am scris despre el si in urma cu un an. Repede v-ați agitat fără rost. https://specialarad.ro/draga-nelutu-stimate-domnule-senator-ioan-cristina/ Scris in ianuarie.
Parca nu aveați parti-pris-uri politice și acum că a plecat de la PNL il faceti praf. Până acum nu ai vazut că a fost praf chiar nu înț (...)