Update Domnule Cionca, ziceați că vă înțelegeți cu Bolojan. Îl urmați și în restructurarea CJ, ca să nu mai plătim milioane de euro anual pentru salariile sutelor de angajați?

    de Raluca Medeleanu | 28 octombrie 2020, 11:15 AM | Administraţie | Dezvăluiri | Topic special

    5

    Vestea că nici bine nu a ocupat Ilie Bolojan scaunul de președinte al Consiliului Județean Bihor că a și început să taie drastic din posturile instituției, pentru a reduce cheltuielile salariale a venit ca un tăvălug. Noua organigramă care urmează să fie votată joi prevede o reducere aproape la jumătate a angajaților instituției bihorene, întrucât Bolojan consideră că mulți dintre aceștia efectiv „tăiau frunze la câini”.

    Am fost curioși să aflăm în ce situație se află Consiliul Județean Arad și care este bugetul cheltuielilor salariale în comparație cu cele pe care le făcea instituția omonimă din Bihor. Surpriza n-a fost așa de mare! CJ Arad cheltuie mai mult pe salariile angajaților decât o făcea până la ora aceasta CJ Bihor.

    Până la modificările care vor fi votate joi, la Consiliul Județean Bihor erau angajate 174 de persoane, din 195 posturi disponibile. La Arad, potrivit ultimei organigrame, există un total de 230 angajați, din totalul de 294 posturi disponibile. Aici am inclus și președintele, vicepreședinții și cabinetele aferente.

    În ceea ce privește fondul de salarii, potrivit ultimei rectificări bugetare din 2019, Consiliul Județean Arad a ridicat fondul de salarii de la 63.378.000 lei la 64.236.000 lei, adică aproximativ 13 milioane de euro se scurg anual din bugetul județului doar pe salariile celor din Consiliu. Update – Potrivit directorului de comunicare din Consiliul Județean Arad, Andrei Ando, suma de 13 milioane de euro se referă la bugetul CJ inclusiv pentru instituțiile subordonate, nu doar personalul activ din CJ. Cheltuielile strict pentru angajații Consiliului Județean Arad se ridică a 1,7 milioane lei pe lună, adică 20.400.000 lei pe an, în euro fiind în jur de 4 milioane.

    Despre fondul de salarii a Consiliului Județean Bihor în schimb aflăm, de pe ebihoreanul.ro, că se ridică la 270.000 euro pe lună, deci dacă înmulțim cu 12 luni ajungem la 3.240.000 euro. Iar asta înainte de tăvălugul lui Bolojan, care va scădea considerabil din sumă!

    Comparativ, am aflat că la CJ Bihor la ora actuală sunt angajate cu 54 persoane mai puțin față de CJ Arad, iar Bolojan consideră și așa că sunt prea multe, căci va concedia 86 de angajaţi, iar Consiliul Județean Bihor va rămâne astfel cu 88. Printre departamentele „luate la ochi” de Bolojan se numără, de exemplu, cel de presă (unde va lăsa doar o persoană) și departamentul de gestionare a ariilor protejate.

    Așadar, de săptămâna viitoare, diferența de număr dintre angajații CJ Arad și CJ Bihor va fi de 142!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. doar SPECULAȚII DE PRESĂ….VREM SĂ VEDEM O DELCARAȚIE OFICIALĂ A DOMNULUI PREȘEDINTE DIN ORADEA..!??!!??!!? AVEȚI .:!?!? NU!!!! DECIIIIIIIII……..CAN CAN…..CINE NAIBA DĂ AFARĂ ATÂȚI DE MULȚI ANGAJAȚI ODATĂ…SĂ IȘI BLOCHEZE POSTURILE ȘI APOI SȘ NU AIBĂ CU CINE LUCRA…….AAA DACĂ INFO…ERA..CĂ DĂ AFARĂ….10 POATE MAXIM 15 PERSOANE ERA MAI CREDIBIL….ȘI SĂ DAI AFARĂ ESTE FFF GREU…PROCESE….SINDICATE…ETC….

      --8 voturi
      +1
      -1
      • Drăgălaș-o … uite aici datele pe care le ceri „În prima sa conferinţă de presă de la preluarea, cu exact o săptămână în urmă, a funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan a anunţat o reorganizare din temelii a instituţiei, în urma căreia de la 1 decembrie vor fi concediaţi 86 de angajaţi, iar în CJ vor mai lucra doar 88.”
        .
        Deci nu sunt speculații de presă … tu trebuia doar sa dai klik pe lincul inclus în articol pe ebihoreanul.ro.

        +7 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.