Aradu-i plin de porți superbe! Una dintre ele a fost desemnată cea mai cea






UPDATE: Concursul „Vânătoarea de porți” a ajuns la final, iar în urma numărării voturilor, s-a constatat că fotografia care a adunat cele mai multe aprecieri este cea realiată de Jessica Zimmermann.
„Mulţumim tuturor celor care s-au înscris şi au participat la Vânătoarea de porți – Concurs de fotografie & Expoziţie. Ne bucurăm mult de răspunsul pozitiv din partea voastră și de fotografiile minunate pe care ni le-aţi trimis”, spun reprezentanții asociației CitiZenit, pe pagina oficială de Facebook.
Vânătoarea de porți a început la festivalul StrArad! Asociația CitiZenit a dat start concursului de fotografie a cărui tematică este descoperirea celor mai frumoase porți ale orașului.
Arădenii pasionați de fotografie au avut ocazia să se înscrie în concurs până în 14 iulie. În acest weekend a fost montat un cort în Parcul Eminescu, unde sunt expuse toate imaginile, iar fiecare trecător curios are posibilitatea, ba chiar este încurajat să voteze poarta preferată. Autorul fotografiei care adună cele mai multe voturi va fi premiat cu un hard-disk extern de 1TB.
Organizatorii spun că au inițiat această acțiune „pentru a face cunoscută povestea porților uitate din Arad. Ne propunem să iniţiem o arhivă a porților interesante din Arad atrăgând atenția asupra importanței meştuşugurilor în păstrarea patrimoniului arhitectural. Cu toții ne plângem de clădirile cu potenţial arhitectural din orașul nostru, dar lăsate în paragină. Ne uităm la fațadele care tot mai des ajung pe asfalt şi rar băgăm în seamă tâmplăria degradată de timp și indiferență. Uităm că porțile și ferestrele fac parte dintr-un întreg, acesta fiind dominat de discrepanța dintre fațade renovate și tâmplăria albă de PVC. Înainte, meseria de tâmplar sau cea de fierar erau respectate, considerate chiar arte, în care meșterii se întreceau în talentul lor de a sculpta lemnul sau de a modela fierul, de a crea porți cu modele cât mai primitoare”.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)