Universitatea „Aurel Vlaicu” l-a declarat „persona non grata” pe un angajat al Universității „Vasile Goldiș”





Cu unanimitate de voturi, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad l-a declarat „persona non grata” pe Daniel Albu, de la Biroul de presă al Universității concurente, „Vasile Goldiș”, motivându-și Hotărârea din 18 iulie, a.c., prin aceea că a manifestat, în ultimii 6 ani, o atitudine ostilă permanentă față de instituția de învățământ superior condusă de prof. univ. dr. Lizica Mihuț.
În continuare, aveți atașate actele oficiale pe care Senatul UAV le-a trimis pe adresa redacției Special Arad, iar în galeria articolului, un text (portret/pamflet) publicat de cadrul universitar în luna noiembrie, 2009, în presa locală tipărită.
Sursa Foto: Facebook
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)