Una dintre victimele accidentului de la Sântana și-a rupt clavicula și are probleme la mâini. Tocmai a intrat în operație
Una dintre victimele accidentului de la Sântana a fost identificată. Este vorba de Dana Ionescu, absolventă a Liceului Pedagogic Dimitrie Țichindeal din Arad promoția 2006.
Din păcate, aceasta are de suferit destul de serios în urma acestui accident, fiind în stare de inconștiență în momentul în care a fost preluată de medici. Primele cercetări arată că Dana are clavicula ruptă și, totodată, probleme la ambele brațe.
Din informațiile pe care le deținem, chiar în momentul în care noi scriem aceste rânduri, Dana se află în operație, o intervenție de care se ocupă dr. Ilie Trocan.
Revenim cu amănunte


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)