vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Un tânăr arădean, prins la Timișoara după ce a furat dintr-o cafenea

    de - | 29 decembrie 2017, 8:17 AM | Regional

    0

    (foto: Foto: Pressalert)

    Au ieșit în oraș, cel mai probabil să se distreze, dar s-au gândit să plece acasă cu bani în plus. Au fost însă prinși de Poliția Locală din Timișoara, după ce angajații unui bar i-au reclamat. Vorbim despre doi tineri care vor fi cercetați de polițiștii de la Secția 1 pentru furt. „Polițiștii locali aflați în patrulare azi-noapte, în zona centrală a orașului, au fost sesizați în jurul orei 01.00, de trei persoane care au reclamat că doi tineri ar fi intrat în cafeneaua în care lucrează, situată pe str. C. Brediceanu nr. 2, și ar fi sustras bani din șorțul de lucru din vestiar și dintr-un sertar cu acte.

    În urma descrierii făcute de aceștia, polițiștii locali au trecut la verificări în zona centrală, iar în Piața Victoriei au identificat două persoane care, la observarea patrulei, au aruncat pe jos un teanc de bani. Cei doi se numesc B.D., de 24 de ani, cu domiciliul în Timișoara, și V.A, de 21 de ani, din Vinga – Arad. Asupra acestora s-a găsit un telefon mobil și suma de 1350 lei. Cei în cauză, împreună cu bunurile găsite asupra lor, au fost predați polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, a informat Poliția Locală

    sursa: pressalert

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.