Un salon de masaj erotic din Vladimirescu a ars în întregime. Pompierii au reușit să salveze clădirea vecină (FOTO)





Știri Arad. Titlu inițial: Arde un salon de masaj erotic aflat în comuna Vladimirescu!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad a fost alertat în urmă cu aproximativ 35-40 de minute că în localitatea Vladimirescu, pe strada Vasile Milea la numărul 34, arde acoperișul unui imobil. Este vorba de clădirea (parte-etaj-mansardă) în care funcționează salonul de masaj erotic „Salon Masaj & Sauna”, martorii anunțând că acoperișul construcției arde în totalitate.
La fața locului au ajuns două autospeciale ISU și o mașină de la SMURD – pentru orice eventualitate, deși nu a fost confirmată prezența vreunei persoane în incintă.
UPDATE – Pagube: întreaga clădire a avut de suferit
Pagubele provocate de incendiu sunt destul de însemnate. Acoperișul clădirii a fost făcut scrum, câteva camere de la etajul superior al clădirii au ars aproape în totalitate, iar camerele de la etajul inferior (parter) al clădirii au avut și ele de suferit din cauza apei. Practic, toată clădirea a avut de suferit în urma acestui incediu.
Este totuși foarte important de spus că pompierii au reușit să evite propagarea focului la clădirea vecină, aflată la doar doi metri distanță de cea care a luat foc.
La acest incendiu s-a intervenit cu trei autospeciale, o autoscară mecanică și un echipaj al SMURD, dar în ceea ce privește ambulanța SMURD, medicii nu au avut de lucru, fiindcă nu au existat victime.
Comentariile portalului
D-le Mărginean nu cred că in vreuna din comentariile mele aș fi insinuat vreodata ca aș băga vreun șoroșist in lagăr, în schimb țin minte sloganul ” (...)
Mda, e clar ce înțelegeți prin "soroșist". Nu vă pot contrazice îm ce spuneți despre Bolojan. Probabil lucrează în favoarea lui Soros... Dvs. știți mai (...)
Praf în ochi. Nu va fii nimic.nu pot da afara slugile de partid. Populația va fii atât de scârbită încât doar angajații la stat (...)