sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un polițist de la Ordine Publică din IPJ Arad se afla în dreapta șoferului austriac drogat. Conducerea IPJ Arad a demarat cercetări

    de Mihai Todoca | 3 martie 2024, 2:08 PM | Știri Arad | Topic special

    11

    Un polițist de la Ordine Publică din IPJ Arad se afla în dreapta șoferului austriac drogat. După cum se știe deja, un om de afaceri, cetățean austriac, care se afla la volanul unei mașini McLaren cu numere false a fost oprit de polițiștii arădeni azi noapte în jurul orei 23:00. În urma testării cu aparatul DrugTest șoferul a „ieșit” pozitiv la consumul de cocaină.

    După cum am mai menționat, bolidul nu a fost verificat de către vameșii punctului de frontieră de la Nădlac, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad, inspector principal Alexandru Dincă declarând pentru Special Arad că:

    În momentul de față se efectuează verificări cu privire la situația mijlocului de transport, urmând ca la finalizarea acestora să revenim cu detalii”.

    Lucrurile nu se opresc aici fiindcă într-un comunicat remis de către conducerea IPJ Arad, ni se aruncă „bomba”. Se recunoaște oficial faptul (noi documentam deja…)  că în dreapta pasagerului drogat se afla un polițist.

    Conform surselor noastre este vorba de D. Baciș, încadrat la Ordine Publică și se pare că acesta s-ar fi întâlnit cu omul de afaceri într-un club sau s-ar fi îndreptat spre un club de fițe din Timișoara. Menționăm că polițistul se afla în timpul liber, însă IPJ Arad a transmis că vor face cercetări prin Compartimentul de Control Intern:

    „Având în vedere prezența în calitate de pasager a unui polițist, alături de șoferul austriac, depistat de polițiștii Biroului Rutier la data de 2 martie a.c., în jurul orei 22.58, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr de înmatriculare fals și posibil sub influența substanțelor psihoactive, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad este abilitat să comunice următoarele: Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Arad a dispus efectuarea de verificări, prin Compartimentul Control Intern, în vederea stabilirii stării de fapt și luării măsurilor legale.”

    Din informațiile pe care le avem, polițistul nu a fost testat cu aparatul DrugTest.

    Conducerea IPJ Arad va verifica dacă polițistul se afla în calitate de prieten cu șoferul sau „ocrotitor” al acestuia….

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Ca să ofere siguranță și încredere Politia Română trebuie în primul rând să-și facă ordine în propria ogradă.
      Știm ca fiecare pădure are uscaturi știm ca majoritatea sunt oameni de toată isprava dar mai știm și ca sunt unii care nu au nici o treabă cu vocația de polițist.

      +33 voturi
      +1
      -1
    2. Asta e un (cenzurat de redactie) , dinala de o da dintr-un scandal in altul, dar cineva il tine in brate ca si pe celalalt specimen de la autostrazi.
      IPJ Arad = subiectivism, cloaca de serpi, nepoti, fratelli, nasi si fini, tovarasi de beute, braconaj, femei si tras pe nas…
      Daca eram oricare alt politist anonim care ne implicam in activitatile descrise mai sus, nu mai vorbesc de vreun cetatean oarecare, cred ca ne luau si probe de scaun in secunda doi.
      Ce „cercetare” domnilor… asta consta intr-un raport scris in care el va mentiona ca era in timpul liber, ca nu a consumat nimic si nu cunostea faptul ca soferul era sub influenta si atat ca nu a facut nimic ilegal pana la urma. Daca era si el testat poate devenea interesant.
      Vad ca IPJ Arad e un fel de serviciu social care se asigura ca toti infractorii au un loc de munca si il pastreaza indiferent de ce rahaturi fac.
      Degeaba se debaraseaza in presa de „colegii care nu fac cinste uniformei” pentru ca unde exista interes, se ingroapa scandalul mai repede decat se ingroapa mortul.
      De speta de la NOA mai vorbeste cineva? Nici nu o sa mai auziti nimic.

      +44 voturi
      +1
      -1
    3. Teoretic, exista o structura care trebuie sa documenteze care politisti sunt predispusi sa desfasoare diverse activitati ilegale sau incompatibile cu calitatea pe care o au si sa previna „derapaje” dinastea.
      Dar avand in vedere ca nu trece luna fara stirea cu politistul X, ca politistii stau la masa cu interlopii si le ciugulesc din palma sau mai corect zis „le trag liniute” din palma, le fac dedicatii pe la chefuri, isi dau intervale cot la cot cu ei, ca isi bat nevestele si vecinii etc. etc…. structura respectiva nu prea isi justifica activitatea.
      Dar pana la urma, subalternii sunt oglinda sefilor 🙂

      +17 voturi
      +1
      -1
    4. E clar ca toata povestea cu politistul a fost o conspiratie bine organizata .Cineva nu are loc de el si vrea sa isi faca . Ce e ilegal in a te deplasa cu cineva ? Politia de cand are vedict sa filmeze si sa le distribuie redactiei ?
      Colegii care au fost la interventie in aceea seara au divulgat tot pt a face altora rau nefondat !
      Trebuie trasi la raspundere ,, agentii’’ care au filmat din masina de politie in timpul serviciului si au distribuit mai departe pt a face monden subiectul .

      --2 voturi
      +1
      -1
    5. Verificați bine cine este acest Baciș, cunoscut prin cluburile din Arad ca un constant alcoolist și nu numai. De ce nu a fost testat? Nu e singurul consumator înrăit din Politia Arad unde chipurile se fac teste la întrarea în serviciu. Un test inopinat pe toți lucrătorii politiei ar fi binevenit dar nu din saliva sau sânge ci din par. Mari surprize dar bineînțeles nu vom vedea așa ceva niciodată pentru ca Politia Arad = MAFIA.

      0 voturi
      +1
      -1
    6. Sindicatul EUROPOL ce părere are despre eveniment? Poate ar fi o idee ca cei de la protecție interna să mai dea un ochi prin cluburile din Arad să vadă asa zișii polițiști cum beau și trag pe nas cot la cot cu infractori celebrii, Methexis fiind locul preferat de întâlnire. Abordați-l pe Dl. Cosmin Andreica de la sindicat să prezinte o părere oficială

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.