Spre deosebire de alte orașe care prosperă, Aradul se scufundă sub presiunea unei conduceri de tip langa-blanga, cum se exprima deunăzi primarul Bibarț. Sigur, există orașe care își bazează prezentul pe o istorie de muncă serioasă, pe banii publici investiți cu simț de răspundere, pe responsabilitate și eficiență.

Sau, dacă nu deranjează prea mult ideea oarecum poetică, pe sunetul unui clopot al istoriei bine turnat, bine finisat, bine îngrijit.

Noi ne mulțumim cu dăngănitul de clopot fisurat și cu viitorul amanetat de mai toți cei pe care noi i-am ales și reales să ne conducă – mă rog, unii s-au mai ajutat și singuri, dar dacă nimeni nu verifică alegătorii cu flotant, asta e.

Ne-am obișnuit prea mult cu dăngănitul hodorogit al clopotului crăpat de prea multe interese, dăngănit care nu poate mobiliza – la rugăciune sau la muncă – nici credincioși, nici păgâni, nici măcar atei sadea. Ne-am obișnuit prea mult cu danga-langa-blanga pe care ne-o servesc de decenii aleșii. Este ca obișnuința cu durerea unei boli cronice, incurabile.

Această danga-langa-blanga reprezintă adevărata stare de spirit în Aradul lui Bibarț, nimic mai mult decât o hărmălaie fără direcție, un semnal fără mesaj, o agitație fără sens, sub acompaniament de dăngănit hodorogit.

Nu știm dacă primarul Bibarț cunoaște sensul locuțiunii care i-a însoțit, „popular”, atacul furibund la adresa unei firme de insolvență și a unei bănci (BCR), dar, involuntar, odată ce a scos pe gură acuzația, voit persiflatoare, la adresa „șmecherilor”, că „o dau langa-blanga”, și-a descris perfect propria activitate din ultimii ani.

Podul hobanat: trotuare moi din tartan si amporă, recepție blocată de „șmecherii din insolvență” – ne-a prezentat primarul Bibarț

Fără a avea o etimologie academică solidă, fiind mai degrabă o formă onomatopeică specifică argoului românesc, langa-blanga înseamnă „a umbla fără rost”, „a te fâțâi aiurea”, „a te învârti fără scop”. Mai pe scurt și, oarecum, mai… silvic, „a umbla creanga”.

Poate ar fi bine să știe domnul primar cam ce a rostit, înainte de a-i persifla pe alții – despre care chiar ar fi avut, oare, pretenția să se retragă pur și simplu, fără luptă? Ar fi o mare naivitate, ca să nu spunem altfel.

În argou arădean, langa-blanga a ajuns să fie echivalent cu a face ronduri…

Sigur, este foarte bine că domnul primar apără interesele Aradului. Este o activitate pe care orice primar trebuie să și-o asume, mai ales că este, cu siguranță mult mai onorantă și mai eficientă decât rondurile sale.

Doar că, este cel puțin ciudat să-l auzim vorbind cu năduf despre șmecherii care se opun acțiunilor lui, în condițiile în care, în toată povestea cu podul hobanat care s-a ondulat, care, apoi, a fost ușurat, iar acum a fost izolat cu amporă, domnia sa a fost, ca să menținem nivelul elevat al comunicării pe care-o practică, „tatăl șmecherilor”.

De când a preluat proiectul de la Falcă, s-a ferit să comunice arădenilor întregul adevăr despre acest pod, începând, să zicem, cu licitațiile (s-a tot mocăit până s-a hotărât Falcă să anunțe primul numele firmei câștigătoare – PAB), continuând cu modificările din proiectul tehnic, cu întârzierile, cu responsabilitatea dirigintelui de șantier (al cărui nume l-a ferit de ochii publicului până când a intrat și el în langa-blanga) și așa mai departe.

Chiar și acum, când se prezintă arădenilor ca un Robin Hood de carton (sau de amporă) în luptă cu „spurcații” asupritori (firma de insolvență și BCR), se ferește ca dracu de tămâie să le spună arădenilor cine se face vinovat de ondularea podului. Nu-l interesează, spune el cu convingere, pentru că Aradul n-a suferit niciun prejudiciu din cauza lunilor pierdute.
Nicio problemă, „doar” 1.500 de tone de asfalt, borduri și betoane aruncate la gunoi.

Și aici e miezul șmecheriei: primarul evită de fiecare dată să explice ușurarea podului din perspectiva proiectului tehnic. Să explice motivul, legalitatea și, mai ales, logica.
Ar fi interesant să știm dacă cele 1.500 de tone au făcut parte din proiect.
Dacă nu – de ce au fost „montate” pe pod și cine-i vinovat că n-a observat până când podul s-a ondulat?
Dacă da – cum se face că acum sunt înlocuite cu amporă și tartan?

Operațiunea de montare a amporei pe podul hobanat din Arad. Așteptăm viitorul pod, din hârtie creponată

Sursa: captură video

Dacă, însă, așa cum bănuim, „încărcarea” cu trotuare mai înalte decât șoseaua și cu borduri s-a făcut conform proiectului tehnic, cum de acum sunt făcute din amporă? – posibil ca podul să fie mai sensibil la frig, acum că a fost ușurat cu 1.500 de tone, și se impunea izolarea lui cu amporă…

Totuși, ceea ce frapează cel mai mult în această epopee șmecherească a podului hobanat–ondulat–ușurat–ambalat în amporă nu este doar viteza maximă cu care primarul fuge de subiect, ci elasticitatea povestirilor oficiale. Într-o zi podul „nu e ondulat deloc”, în alta „a fost un mic fenomen tehnic”, apoi „nu contează, important e că îl recepționăm”.

Noi ce să mai credem? Când a spus adevărul? Pentru că de mințit, evident, n-a mințit niciodată…

Sigur, domnul primar îi asigură pe arădeni că podul va fi recepționat, indiferent de opoziția „șmecherilor”. Poate și optimismul face parte din fișa postului. Numai că recepția unui pod nu e un „eveniment festiv” pe care să-l poată controla domnia sa, ci un act juridic cu consecințe serioase.

Este o procedură strict reglementată (Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, HG 273/1994 și reglementările tehnice aplicabile podurilor), derulată în mai multe etape distincte, care implică verificări documentare, verificări fizice, măsurători, teste și asumări de răspundere.

Deocamdată, cu toate asigurările „langa-blanga” pe care le-a transmis cu o siguranță demnă de invidiat, recepția podului pare doar o dorință numai bună de transmis lui Moș Nicolae.

Și asta, în primul rând, pentru că orice pod trecut prin fazele de ondulare, ușurare, amporare, cu probleme încă nelămurite (suspiciunea că ondularea s-a produs din cauza acelor paleie de susținere a tablierului, care au fost luate prea devreme, încă nu a fost înlăturată credibil) ridică automat semne de întrebare asupra proiectului tehnic, a execuției și a controlului de calitate.

Asta, ca să nu mai spunem de cele privind posibilitatea legală de a se face recepția.