Un muzeu dedicat lui Constantin Brâncuşi va fi înfiinţat la Craiova, cu o investiţie de 7 mil. euro





Constantin Brâncuşi va avea la Craiova un muzeu omagial, sub forma unui Centru Internaţional, pe care Consiliul Judeţean Dolj îl va ridica în curtea Muzeului de Artă din oraş, cu o investiţie de şapte milioane de euro, potrivit MEDIAFAX.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat într-o conferinţă de presă că proiectul „Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi – Centru Turistic Interactiv” va primi o finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007 – 2013.
„O investiţie fără precedent în ţară, apare într-un moment în care, aşa cum vedeam chiar şi în mass-media, în nicio localitate din România, inclusiv Bucureşti, nu s-a realizat nimic important pentru românul cel mai cunoscut în lume. Consiliul Judeţean Dolj încearcă de ani buni să pună în operă un demers de construire a unui muzeu omagial pentru cel care s-a născut a doua oară la Craiova, după cum spunea chiar marele sculptor, demers care, iată, prinde contur. De aceea, bucuria mea este şi mai mare când anunţ că o investiţie de şapte milioane de euro a fost aprobată şi că ne îndreptăm către toate celelalte faze pe care le implică derularea unui proiect cu fonduri europene. Îmi este clar acum că la Craiova se va petrece un lucru deosebit, pentru care vom fi invidiaţi de toată România. Am convingerea că acest loc se va transforma într-unul de pelerinaj, pentru că şase opere ale lui Constantin Brâncuşi, lucrări aflate în proprietatea CJ Dolj şi păstrate la Muzeul de Artă, vor putea fi acum mult mai bine puse în lumină”, a declarat preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.
Şapte milioane de euro vor fi investite în clădire, care este preconizată să fie construită până la sfârşitul anului 2015.
Potrivit Marilenei Bogheanu, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională S-V Oltenia, cofinanţarea proiectului este de 50%, „ceea ce implică şi un efort financiar extraordinar de mare din partea CJ Dolj, pentru a asigura sumele necesare într-un interval relativ scurt, deoarece investiţiile trebuie încheiate până la finele anului 2015”.
Pe de altă parte, Senatul a respins o propunere legislativă privind înfiinţarea unui Muzeu Naţional de Artă „Constantin Brâncuşi” la Târgu-Jiu, care ar fi urmat să funcţioneze în subordinea Muzeului Naţional de Artă al României, în administrarea Consiliului Judeţean Gorj şi să primească finanţare din bugetul Ministerului Culturii şi din venituri extrabugetare.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.