vineri, 9 mai, 2025

Special Arad Logo

    Un mort și 13 răniți într-un grav accident din această dimineață (FOTO)

    de Special Arad | 27 august 2015, 11:43 AM | Naţional

    0

    O persoană a murit, două sunt rănite grav şi alte 11 au suferit răni uşoare după ce un microbuz cu pasageri a fost implicat într-un accident, în această dimineaţă, pe DN 65-E574, la intersecţia de la intrarea în Balş dinspre Slatina, scrie gazetanoua.ro.

    Impactul a avut loc între un microbuz care mergea spre Spania şi un autoturism Daewoo Cielo. Se pare că totul s-a întâmplat după ce şoferul microbuzului nu a acordat prioritate de trecere, la ieşirea dinspre localitatea Braneţ, autoturismului care circula pe drumul naţional.

    La faţa locului au fost trei echipaje SMURD şi cu un echipaj de descarcerare, dar şi mai multe echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Dolj. De asemenea, în sprijin a fost chemat şi elicopterul SMURD Craiova.

    În urma accidentului, pasagerul din Cielo a decedat. Alte două persoane sunt rănite grav şi alte 11 au suferit răni uşoare, scrie gazetanoua.ro.

    „S-a activat Planul Roşu de Intervenţie pentru că se pare că ar fi vorba de mai mult de cinci persoane rănite grav. Acestea sunt procedurile în astfel de situaţii”, a explicat plutonierul major Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

    FOTO: gazetanoua.ro

    bals 1

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.