sâmbãtã, 27 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un mare antrenor arădean a plecat dintre noi: Imre Dávidházy s-a stins la 74 de ani

    de Special Arad | 10 februarie 2020, 11:20 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    S-a născut în cartierul Csepel din Budapesta, dar a devenit un arădean adevărat și ca antrenor de baschet a adus glorie culorilor arădene, dar și baschetului feminin românesc.

    Absolvind la Timișoara studiile facultății de specialitate, specializarea baschet, a devenit profesor de baschet la Școala Sportivă din orașul nostru în 1969. A rămas credincios clubului până la pensie, mai precis până în 2012.

    Nici după ieșirea la pensie nu s-a lăsat de baschet, antrenând echipa de fete al liceului pe care l-a terminat, Nr. 3 pe vremea sa, actualmente Grupul Școlar Csiky Gergely.

    84593274 466142414291781 4856946178790522880 n

    Înainte însă, profesorul de baschet Imre Dávidházy a condus echipa de fete al Aradului la patru titluri naționale, devenind în 1992 antrenor la echipa de baschet feminin a României, din 1999 fiind antrenor al naționalei de juniori.

    A antrenat și echipe de băieți, dar marile succese le-a obținut cu fetele. Printre cei pe care i-a „crescut” și antrenat îi enumerăm pe: Mihai Sinevici, Milenco Manzat, Bianca Drăguș, Monica Brosovschi, Diana Ciupe și Laura Nițulescu.

    Aradul a avut mari sportivi, dar mai puțini antrenori de calibrul lui Imre Dávidházy, cel care, pe lângă profesionalismul său autentic, a fost un om deschis și onest, modest chiar și cu asemenea rezultate care nu sunt la îndemâna oricui.

    Anul trecut orașul a făcut un gest obligatoriu, oferindu-i cu ocazia Zilelor Aradului o Diplomă de Excelență.

    În cazul său nu a fost nicio exagerare.

    RIP, Imre Dávidházy!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.