miercuri, 26 iunie, 2024

Special Arad Logo

    VIDEO. Un kilogram de canabis găsit la doi traficanți de droguri în urma unor percheziții efectuate în Arad

    de Ioana Costaș | 13 iunie 2024, 3:48 PM | Știri Arad

    0

    (foto: DIICOT)

    Un kilogram de canabis a fost descoperit ieri, 12 iunie, în urma unor percheziții efectuate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad, la domiciliile a doi bărbați. Aceștia ar fi deținut și vândut diferite cantități de canabis către consumatori de pe raza județului Arad.

    „Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada aprilie – iunie 2024, unul dintre inculpați ar fi deținut și comercializat diferite cantități de canabis (drog de risc), parte dintre acestea fiind achiziționate de către coinculpatul în cauză, în vederea revânzării către consumatori de pe raza județului Arad. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate în cursul zilei de ieri, au fost descoperite și ridicate peste 1 kilogram de canabis, un aparat de vidat, un grinder, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă”, a transmis DIICOT.

    În ceea ce-i privește pe cei doi bărbați – cercetați acum pentru trafic de droguri de risc – DIICOT Arad a dispus reținerea acestora pentru 24 de ore.

    Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad a dispus arestare preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă 30 de zile.

    Citește și: Cine sunt traficanții care au încercat să vândă 1 kilogram de „cristal” în municipiul Arad. Unul dintre ei a fost condamnat, anul trecut, pentru trafic de droguri

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.