Un minor i-a ajutat pe hoții care au furat bijuterii, ceasuri și telefoane de 10.000 de euro dintr-o casă din Sântana





Un minor i-a ajutat pe cei doi hoți – un bărbat de 37 de ani și o femeie de 25 de ani – să fure bijuterii, ceasuri și telefoane mobile în valoare de 10.000 de euro dintr-o casă din Sântana, în urmă cu cinci zile.
Furtul a avut loc în noaptea de 14 spre 15 februarie, iar minorul a fost ajutat de bărbatul de 37 de ani să escaladeze gardul în curtea casei pentru a le deschide poarta. Apoi, minorul a stat și a supravegheat zona pentru ca cei doi să nu fie surprinși în timpul furtului. Atât bărbatul, cât și femeia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru furt calificat.
Cazul se află în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș.
„Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, la data de 18.02.2025, au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpaţilor C.L. şi D.A.L., cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu-Criş admiţând propunerea şi dispunând arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 18.02.2025 a inculpaţilor C.L. şi D.A.L.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în noaptea de 14/15.02.2025, numiţii D.A.L. şi C.L., ajutaţi de minorul C.E., care le-a deschis poarta după ce a fost ajutat să escaladeze gardul de către C.L. şi care a stat să supravegheze zona pentru a nu fi surprinşi cei doi sustrăgând bunuri, au pătruns, fără drept, în curtea imobilului din Sântana, aparţinând numitei P.A., după care au intrat în imobil, de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv bijuterii din aur, telefoane mobile, ceasuri de mână, trei cartuşe de ţigări marca Marlboro”, a transmis Biroul de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş.
Furtul a fost sesizat polițiștilor orașului Sântana în 15 februarie, aceștia reținându-i pe hoți în urma investigațiilor efectuate. În ceea ce privește bunurile furate, doar o parte dintre acestea au fost recuperate.
Citește și: Sântana: Bijuterii, ceasuri și telefoane mobile în valoare de 10.000 de euro, furate dintr-o casă
Comentariile portalului
Da, se vede că v-ați documentat. Păcat că nu vă pricepeți - am terminat filozofie-istorie, istoria fiind a doua specializare și am predat ca profesor Istoria Româ (...)
By the way...nu aveți de gând să demontați hidoșenia aia de statuie ,și să lăsați gol...sa simbolizeze un oraș gol,sau să (...)
Demonocratie Ieuropeana.