Un deținut din Penitenciarul Arad, decedat la scurt timp după ce a ajuns la spital





În data de 05.11.2020, în jurul orelor 17.50, o persoană privată de libertate custodiată de Penitenciarul Arad a reclamat o stare de rău pe fond medical. A fost anunțat de îndată personalul medical aflat în serviciu, fiind solicitat și sprijinul Serviciului de Ambulanţă Arad.
Personalul medical a reuşit stabilizarea pacientului, ulterior fiind transportat la un spital din reţeaua sanitară publică pentru investigaţii şi tratament de specialitate. În ciuda efortului personalului medical, în jurul orei 20.40 s-a declarat decesul. Menţionăm faptul că persoana în cauză, vârstnică, se află în evidenţa cabinetului medical cu multiple afecţiuni medicale cronice. Totodată, sublinem că decesul nu intră sub incidența actualului context epidemiologic.
„În conformitate cu procedurile legale, administrația locului de deținere a procedat la informarea: familiei persoanei decedate, Judecătorului de supravegehere a privării de libertate de la Penitenciarul Arad, Parchetului de pe Lângă Judecătoria Arad şi a Poliţiei Municipiului Arad”, transmite Magold Eduard, Purtător de Cuvânt al Penitenciarului Arad.
Comentariile portalului
Daca o spune seful casei de pensii,in mod sigur,in scurt timp,varsta de pensionare va creste ; guvernul lucreaza pentru popor !!
Mai degrabă naiv. Unul dintre cei mai buni amici ai mei din adolescență era un pocăit. Este drept, cam pornit de pe atunci împotriva bisericii sale.
Ești părtinitor, și frustrat, te a bătut în copilărie vreun neoprotestant, altfel nu-mi explic. Că naiv nu ești, 🫣.