Ultimul drum spre casă… Arădeanca Maria Petrehele a murit la câteva minute după ce și-a sărutat pentru ultima dată nepotul (FOTO)

Știri Arad. Un nou accident cumplit a îndoliat o familie din Arad. Tragedia s-a petrecut ieri seară, la intersecția care leagă DN 79 Arad – Oradea de drumurile spre Curtici și Sântana. Un autoturism Renault Laguna se îndrepta spre Chișineu Criș, iar într-o depășire a acroșat un TIR, a fost proiectat în afara carosabilului unde a izbit un copac.
În Renault se aflau soții Petrehele, Petru și Maria. În urma impactului, Maria a suferit leziuni grave, incompatibile cu viața, și a decedat lacâteva zeci de minute după accident. Petru a scăpat cu răni ușoare, dar a rămas cu cea mai mare suferință… pierderea soției sale.
Cei doi sunt din localitatea arădeană Mișca. Au fost la Arad pentru a-și conduce nepotul, David, la mama lui și fiica lor, Tina. S-au bucurat toată vara de prezența celui care le făcea viața mai frumoasă. David a fost în vacanță la bunicii lui, iar ieri după amiază Petru și Maria Petrehele l-au adus la Arad pentru a se pregăti de începerea anului școlar. David este tot ce iubeau mai mult Petru și Maria Petrehele, dovadă fiind și numărul de înmatriculare al mașinii, „DAV”.
La întoarcerea spre casă a avut loc tragedia. Maria a murit lacâteva minute după ce și-a sărutat pentru ultima dată nepotul. A fost ultimul ei drum spre casă. Acum urmează să fie condusă pe un alt drum, cel spre eternitate… Trist.
Cei din Mișca sunt șocați de această tragedie. „Au venit în urmă cu 20 de ani aici în comună și au făcut dintr-o dărăpănătură de casa, o căsuță ideala cu balcon și toate conditiile. El, nea Petre, e foarte meticulos, este un bun mecanic și un șofer precaut. Domnul Petre este și consilier bisericesc. Am fost de multe ori cu el cu mașina, de aia sunt așa de șocat de acest accident”, spune un apropiat al familiei.
FOTO: Maria și Petru Petrehele
„Tanti Mărioara era gospodină. Avea grijă de o ferma de porci și păsări. Împreună cu nea Petre se ocupa mai mult cu agricultura. Viața lor era David, nepotul lor, un copil foarte frumos. Mi-e greu să cred că tanti Mărioara nu mai e…”, spune vecinul familiei Petrehele.
Tina, fiica soțiilor Petrehele și mamă a lui David, este și ea șocată de dispariția atât de tragică a mamei sale. Pe contul Tinei de facebook au apărut mai multe mesaje de condoleanțe de la prieteni și cunoștințe.
FOTO ACCIDENT: arq.ro
Comentariile portalului
Cu regalitatea suntem perfect de acord. Eu, fără să fiu regalist, am scris pe atunci destule privind șansa care se oferea prin revenirea la regalitate la începutul anilor nouă (...)
Ați observat, va rog, ca am pus ghilimele la ”teama”? Ei, tocmai pentru ca, in afara de Dumnezeu, nu m-am temut si nu ma voi teme de nimeni. Iar (...)
Pe cel mai slab cotat primar liberal din țară îl găsim la Constanța, e pe locul 3 în sondaje, după PSD și USR.