Viața, așa cum e – Fiind prost reglementată și nefuncțională, poliția locală trebuie desființată, nu redusă
Dacă ar fi să luăm de bune „amenințările” lansate public spre poliția locală și ATOP, am putea spune că guvernul condus de Ilie Bolojan a…
Dacă ar fi să luăm de bune „amenințările” lansate public spre poliția locală și ATOP, am putea spune că guvernul condus de Ilie Bolojan a…
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat….
Organizatorii Underground Festival anunță o modificare de ultim moment în programul zilei de mâine, 27 iunie, din cauza unor probleme tehnice. Râmâne astfel un singur…
În timp ce UTA se află în Slovenia cu noul antrenor Adrian Mihalcea, Mircea Rednic a fost prezentat la Standard Liege. Fostl antrenor al Bătrânei…
Executivul analizează introducerea unor măsuri de austeritate începând cu 1 iulie, printre care se numără plafonarea sau chiar eliminarea unor sporuri acordate bugetarilor, potrivit unor…
Luni, 30 iunie, se deschide prima sesiune de admitere pentru anul universitar 2025-2026. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” se pot face până în 17 iulie,…
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale…
Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a sesizat din oficiu cu privire la o posibilă infracțiune de abuz în serviciu, în legătură cu autorizația de…
Aproximativ cinci hectare de grâu și rapiță au ars în această după masă între localitățile Vinga și Mănăștur. Incendiul ar fi pornit de la o…
Arest la domiciliu pentru un bărbat din Arad, pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și șantaj. Totul ar fi pornit de la o sumă de bani…
Campioana Elveției, FC Basel, a activat clauza de cumpărare a lui Philip Otele (26 de ani), în valoare de 3 milioane de euro. În urmă…
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –…
După 12 ani cu Saller, UTA face schimbări la brandul echipamentului. Echipa arădeană va purta echipament Nike în sezonul 2025-2026. Zvonurile privind schimbarea brandului în…
Seceta devine tot mai accentuată în ultimii ani în județ, iar avariile sunt tot mai dese, motiv pentru care Compania de Apă a elaborat un…
Vineri, 27 iunie, de la ora 18:00, librăria Cărturești din AFI Arad vă invită la o dublă lansare de carte: „Și văile șopteau numele tău” de Andreea Sepi și „Anotimpul…
După finisajul expoziției „Mimosa” din data de 28 iunie, eveniment la care vor fi expuse și apoi înmânate „proprietarilor” mulajele după mâini create în cadrul…
Consiliul Județean (CJ) Arad face un apel administrațiilor locale din mediul rural, precum și cetățenilor care folosesc utilaje grele, să își creeze drumuri paralele cu…
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Arad au salvat trei pui de șoim în timp ce…
Au fost mulți nervi pe aeroportul din Oradea după ce cursa HiSky spre Londra a fost anulată. Motivul care a dus la această măsură a…
Adelina, o tânără în vârstă de 16 ani din Iași, s-a sinucis din cauza stresului legat de examenul de Evaluare Națională. I-a spus surorii sale…
Joi, la Festivalul Underground sunt în program doar două spectacole, dar cu atât mai interesante. Ceea ce iese în evidență este revenirea lui Alex Mărgineanu…
Codul galben de caniculă a fost prelungit de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), astfel că începând de astăzi 26 iunie, ora 10:00, până în 27…
După plecarea lui Alexandru Mitriță în China, Universitatea Craiova ar putea veni la Arad și fără Nicușor Bancu, cel mai vechi fotbalist din lot. Fundașul…
Dumitru Copil, fotbalistul Unirii Sântana, și-a rupt ligamentele colaterale ale genunchiului și va sta cel puțin jumătate de an. Deși nu necesită operație, refacerea acestora…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
O grevă a controlorilor de trafic aerian francezi care solicită condiții de muncă mai bune a adus haos în toiul sezonului estival de călătorie din...
Germania va efectua lucrări de reparații în regim de urgență pe autostrăzile sale în acest weekend, după ce căldura extremă din ultimele zile a provocat...
Ploile torențiale au provocat vineri inundații-fulger pe râul Guadalupe din Texas, ucigând cel puțin 24 de persoane, iar autoritățile se străduie să salveze zeci de...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Felicitari! Asa ar trebuii sa procedeze toate comunele!
Mulțumesc
Foarte binee! Chiar mă gândeam la rușinea de la Vladimirescu, bâlci derizoriu, dar noi n-avem trotuare decât pe 2 străzi, însă, Mihai Mag,” copilul “dlui Criș (...)