Ultima ședință a Consiliului Județean Arad s-a terminat cu o Falcă-n cer și una-n pământ





S-a terminat și ultima ședință a CJA-ului pe anul 2023 și aproape toți consilierii au fost prezenți fizic. Deși, de multe ori, chiar dacă unii dintre ei sunt prezenți fizic, sunt cu mintea în altă parte, fiind acaparați de ecranul telefonului. Mai ridică o mână, mai votează pe un buletin cu vot secret, mai fac un selfie în mașină înainte/după ședință și gata e treaba. În afară de acel „pentru”, la unii nu le-am auzit vocea niciodată.
Ca de fiecare dată, am fost și noi prezenți în sală, deoarece nu de puține ori aflăm lucruri de care de altfel nu am fi aflat. Lucruri care contează pentru județul Arad, de exemplu de ce un drum nu se face la timp, de ce un proiect se „împiedică” de o contestație și altele.
Unii consilieri sunt mai vocali decât alții, unii consilieri sunt mai pregătiți decât alții. Nu vom începe să catalogăm consilierii județeni, deoarece suntem conștienți că anumite intervenții pe marginea unui proiect se fac doar de dragul declarațiilor politice, fumigene care sunt des lansate, dar pe care noi nu le luăm în seamă. Nu pe toate. Însă au darul să mai destindă atmosfera.
Salarii, puțin mai mari, pentru executiv
Printre ultimele hotărâri pe care le-au adoptat consilierii județeni anul acesta s-a numărat și mărirea salarială de care vor beneficia angajații din executiv, dar și cei din instituțiile subordonate lor. Astfel, este vorba de o mărire cu 16.8% brut, adică aproximativ 8% net.
Președintele CJA a motivat aceste măriri prin nevoia de a atrage personal calificat în instituții, dar și de motivarea lor de a rămâne în structurile organizatorice. În urmă cu o lună, directorul executiv al Direcției Programe de Dezvoltare, Gabriela Chiricheu, a părăsit Consiliul Județean pentru un post mai bine plătit la ADR Vest, o altă angajată urmând să îi devină colegă la începutul anului viitor.
Salariile cu aproape 50% mai mari din cadrul Consiliului Județean Timiș a atras o angajată din departamentul juridic al județului Arad. Un lucru care nu surprinde pe nimeni, fiind o normalitate ca cei care au o pregătire profesională foarte bună să fie răsplătiți corespunzător.
Interminabila ședință despre Aeroportul Arad
Aeroportul Arad a intrat din nou în colimatorul discuțiilor pe contre, ședința prelungindu-se astfel cu aproximativ jumătate de oră. Nu s-a reușit vreme de ani buni găsirea unor soluții viabile pentru deschiderea unor linii de zbor pe acest aeroport, iar cheia pare să fie la Ministerul Transporturilor sau la o asociere cu Aeroportul din Timișoara. Concret, nu se știe ce se va întâmpla cu acest aeroport, dar ceea ce este sigur, cel puțin până acum, este că investițiile vor continua pentru a fi menținut la un anumit standard.
Noutăți la Muzeu
Tot în ședința de azi am aflat că Complexul Muzeal Arad pregătește o nouă formă de taxare a vizitatorilor. Mai exact, de anul viitor, aceștia își vor putea achiziționa abonamente anuale pentru vizitarea expozițiilor , dar și bilete pentru vizitarea întregului complex, nemaifăcându-se diferența între expoziții.
Astfel, un abonament anual pentru părinți și copii va costa 188 de RON, iar pentru bunici și nepoți 112 RON. Aceștia vor beneficia de prioritate la vernisaje, din dorința de a fideliza vizitatorii. Un bilet pentru a vizita toate expozițiile va costa 40 de lei/adult, 21 de lei pentru pensionari, iar pentru preșcolari, elevi și studenți prețul va fi de 7 lei.
Facem mențiunea că și sălile de expoziție care sunt acum în renovare vor fi incluse automat în prețul biletelor.
Acum, Complexul Matern-Pediatrie
Către finalul ședinței, presărată și cu glume, președintele Iustin Cionca a fost luat pe nepregătite când a aflat de stadiul proiectului tehnic de la Complexul Matern-Pediatrie. Zero! S-au făcut exact zero progrese în această direcție. Și asta deoarece firma deținută de soții Falcă s-a gândit că nu vrea să piardă ditamai milionu’ de euro și a contestat pentru a doua oară licitația. Și noi am fost dezamăgiți, dar nu surprinși.
Ne-am adus aminte de un patronaș care, din ciudă, a blocat o licitație pentru realizarea unui drum important, doar pentru că putea. Un moment de care ne-am adus aminte cu lehamite. Eh, de ce să nu se termine anul cu o demonstrație de forță? O demonstrație care, din nefericire, este în detrimentul arădenilor. Tot ei, tot noi, tot aceeași Mărie cu tot aceeași pălărie.
Citește și : Firma soților Falcă nu se lasă! Un milion de euro, miza pentru care se bate Pro Arhitectura
Comentariile portalului
== IN CE HAL A AJUNS ARADUL == ASTEA S NULITATZILE CARE VOTEAZA OSPATARI SI TAMPITZI CARE SA I CONDUCA == SCARBA MI E == VAI DE TINE ARAD ==O PLECAT TAT CE I (...)
Vedeți cu cine are poze pe rețeaua de socializare doamna inspector de la ANPC Arad cu Geanina Pistru și cu Votez echipa PNL Arad Iustin Cionca așa (...)
Eu v-am corectat doar referitor la o informatie pe care ati lansat-o in comentariul din ziarul nostru in care afirmati ca este proiectul lui Falca, informatia aceasta fiind incorecta. Si (...)