vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ultima dorință a unui politician i-a fost respectată. A fost înmormântat într-un Mercedes

    de - | 9 aprilie 2020, 8:28 PM | Internaţional

    0

    Tshekede Bufton Pitso, un important politician sud-african, a fost înmormântat în mașina lui, așa cum i-a fost ultima dorință. Pitso, care a murit săptămâna trecută, a fost lider al Mișcării Democrate Unite (UDM) din provincia Eastern Cape.

    Bărbatul s-a prăbușit pe o alee, în timp ce mergea spre limuzina lui Mercedes E500 din anii ’90. Se pare că ultima sa dorință a fost să fie îngropat în această mașină pe care o iubea foarte mult, în locul unui sicriu convențional, potrivit presei din Africa.

    În trecut, Pitso a fost și om de afaceri de succes și adunase în garajul său o întreagă flotă de mașini Mercedes. În ultimii ani a avut probleme financiare și a fost nevoit să vândă o parte din mașini. De Mercedesul E500 era foarte atașat și, deși nu mai mergea din cauza multiplelor defecțiuni, bărbatul își petrecea mult timp în el. Era lucrul lui preferat în lume și a transmis familiei că vrea să fie înmormântat în mașină atunci când va veni vremea, lucru care s-a întâmplat săptămâna trecută.

    Firma care s-a ocupat de înmormântare a spus că a fost dificil de respectat ultima dorință din cauza dimensiunilor „sicriului” neobișnuit „Niciodată nu am avut o astfel de solicitare și a fost o sarcină dificilă și stresantă”, a spus Thabiso Mantutle, directorul firmei funerare.

    Fotografiile făcute la „spectacolul” funerar s-au viralizat.

    Sursa: digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.