vineri, 12 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Tutun şi arhitectură – o istorie puțin cunoscută a fabricii de tutun părăsite din Grădiște

    de - | 9 septembrie 2015, 1:50 PM | Contributors | Recomandările editorilor

    4

    Pe la mijlocul secolului al XIX – lea în Transilvania exista o deosebită preocupare pentru creşterea legumelor, a plantelor tehnice şi a trandafirilor.
    „ Condiţiile de climă şi de sol existente în regiunea Aradului au favorizat, încă înainte de revoluţia din 1948-1949, răspândirea culturii tutunului .Producţia realizată în acest sector a fost una dintre cele mai importante din Transilvania” ( Eugen Gluck- Industria arădeană între anii 1848-1949- Articol din Revista Ziridava, nr. IX, 1978).

    Cunoscută arădenilor sub denumirea de „Vechea fabrică de tutun”, din Gradişte, „ fabrica ” nu a produs niciodată ţigări, aşa cum ar fi de aşteptat.Corect ar fi să afirmăm că, de fapt, „fabrica” era un oficiu, un centru de recepţie a tutunului.

    În anul 1860 – conform datelor din ARHIVA NAŢIONALĂ şi 1844 – conform celor notate de istoricul Gluck s-a construit : Intreprinderea de cultură şi fermntare a tutunului Arad, atunci „Magyar Kiraly Dohany Behalto”, în realitate, un „Centru de colectare a tutunului”. În anul 1919, acesta capătă denumirea de „Depozit de fermentare a tutunului RMS” şi este tutelat de „Ministerul de Finanţe”.

    Ca importanţă istorică, depozitul este cea mai veche clădire arădeană industruială, alături de „Fabrica de bere” din Aradul Nou, ambele construite la mijloc de sec. XIX.

    Ansamblul industrial din cartierul „Grădişte” sau ce a mai rămas din el, „fabrica„ s-a deschis în anul 1949.Ea era o microintreprindere, un complex de pregătire a tutunului, din stare crudă, de proaspăt cules, la cea potrivită pentru fumat, la ţigară.Neexistând o fabrică de ţigări în Arad, oraşul nostru pregătea tutunul pentru fabricile din Timişoara şi Târgu Jiu.

    Complexul arădean cuprindea o mulţime de ateliere, aşa zise „camere”, în care avea loc un întreg proces de prelucrare a materiei prime.Camerele aveau următorul specific: 10 pentru fermentarea tutunului, o sală de comandă, o sală a agregatelor, o sală de furnizare a loturilor de fermentare, o sală de maturizare, o sală de alegere şi una de ambalare a tutunului.

    În anul 1962 depozitul avea 3 etaje şi prelucra 3 mii de tone de tutun numai bun de fumat!

    În anul 1965 depozitul a cunoscut anumite modernizări tehnice fapt pentru care producţia de tutun a crescut la 5 mii de tone.
    Procesul de pregătire a tutunului pănă la stadiul final de ambalare şi de livrare înspre fabrică dura între 12 şi 14 zile.În anul 1949 depozitul avea 442 de angajaţi, din care 335 de muncitori. Treptat, numărul de muncitori a scăzut. Unul dintre cei mai longevivi directori ai depozitului a fost Gheorghe Zgărdău.Alt director s-a numit Zdremţean.

    Se pare că ultimul dintre ei a fost Sasu.Maşina de lucru a acestuia, un „Cielo” înmatriculat Ar 16 FFT mai zace, parcă aşteptându-şi stăpânul, în curtea depozitului. Se mai face şi azi- ilegal!– reclamă la ţigările anilor 1950- 1960. Vestitele mărci „Mărăşeşti”,”Carpaţi”, „Bucegi” şi „Naţionale” la preţ de 1 leu şi câţiva bani, alături de altele străine mai supravieţuiesc pe un panoul publicitar scorojit.

    Depozitul a funcţionat până în 2008, când a fost închis de „Remat”. Apoi a fost cumpărat de un italian. De atunci totul zace în părăsire. Conacul – fosta administraţie – este pustiu şi în continuă degradare, iar depozitul din spate şi el. Practic de câţiva ani construcţia din „Grădişte” se află sub sechestru. De atunci paznici angajaţi îl păzesc.

    De cine? Nu se ştie. Nu e nimic de luat de acolo.Nu e revalorizat nici măcar conacul care, deşi necunoscut chiar şi arhitecţilor arădeni şi iubitorilor de „vestigii” valoroase, este o construcţie solidă, frumos lucrată. El ar putea deveni o casă memorială, un muzeu , un complex cultural-turistic sau sediul unei organizaţii. Aşezat înt-un spaţiu generos, cu o deschidere amplă, ar putea fi uşor redestinat, avantajat fiind şi de de grădina ce îl împrejmuie. Nu vrea să se dărâme, parcă în ciuda nepăsării noului proprietar, dar nici nu înfloreşte!

    Mă apropii. Zidurile jinduiesc după mâna unui gospodar. Clădirea, pe două niveluri, este încă bine conservată şi aproape singulară în Arad ca stil arhitectual. Apăs clanţa şi uşa se deschide, ca şi cum ar aştepta oaspeţi, ca şi când te-ar invita să-o descoperi .Colegii mei intră şi ei. Dincolo de uşă… un hol destul de strâmt, oferă totuşi o perspectivă pe dreapta. O scară, cu trepte şi cu o balustradă masive, cu marginile rotunjite şi cu „imprimeuri” florale pe lateralul zidului, ne îmbie s-o urcăm. Scara în spirală duce până la etajul întâi.Aici vizitatorul păşeşte într-o verandă spaţioasă pe care se pot imagina, cu uşurinţă, o masă şi câteva scaune din răchită împletită. Mă apropii de margina verandei. Locul este plăcut. Privirea îmi alunecă pe zidurile încăpăţânate în statornicia lor.Semeţe cu demnitatea unora dintre cele mai vechi din oraş, cu demnitatea tradiţiei româneşti în care a fost concepute. Geamurile, cu cercevelele coşcovite, de care se anină cuiburi de păsări vorbesc despre uitare, despre trecerea timpului, sau de o revenire… A primăverii sau a noului patron ?

    Cică: investitori străini! Nişte aventurieri în căutare de profit rapid şi ieftin!

    Paznicul îşi fumează liniştit ţigara.Până şi el şi-a uitat rostul la fosta „Fabrică de tutun” din Arad.

    Lucia Bibarţ

    (sursa foto: aradblog.wordpress.com)

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Lucia, bravo! Mă bucur să te citesc din nou. O completare: fabrica din Arad era unul dintre principalii furnizori de tutun fermentat pentru producătorii de ţigări Gauloise şi Gitannes. Iar ca o informaţie şi fabrica aia, din Marsilia, a dat faliment. Diferenţa este că în locul fabricii de ţigarete din Marsilia s-a născut cel mai mare Centru Cultural în parteneriat public-privat din Franţa. Se numeşte La Friche belle de Mai.

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Mă alătur și eu lui Ovi să te felicit, Lucia.
      Eu stau pe acolo de patruzeci de ani, văd aproape zilnic clădirea gândindu-mă că se așteaptă prăbușirea ei efectivă pentru ca cineva să se apuce de niște ”investiții” pe măsură. Nici nu prea contează cine, important este că după Baia Turcească, Mielul Negru, să mai scăpăm de o clădire istorică.
      Gândiți-vă cum arată acum fabricile lui Neumann, cea de spirt, la intrarea în oraș, fiind una dintre cele mai vechi și mai spectaculoase clădiri industriale din țară, sau fabrica de automobile Marta.
      Cineva, acolo sus, are grijă de noi!

      +3 voturi
      +1
      -1
    3. Un edificiu al istoriei aradene decedat in negura timpului.acolo au loc jocuri de paintball cu complicitatea paznicilor ,dar si un rai al boschetarilor pe poarta de pe strada soimului.pacat de stradania ultimei conduceri (director maxim petcut) de a tine in viata societatea aradeana.

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.