vineri, 21 martie, 2025

Special Arad Logo

    Turci și iranieni intrați ilegal în Spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră pe autostrada Nădlac-Arad

    de Ioana Costaș | 10 ianuarie 2025, 11:45 AM | Știri Arad

    0

    (foto: Poliția de Frontieră)

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, trei cetățeni din Turcia și Iran care au intrat ilegal în Spațiul Schengen. Aceștia călătoreau într-un autoturism înmatriculat în Polonia, condus de un cetățean român. Mașina a fost oprită pentru control, pe autostrada Nădlac-Arad.

    În urma controlului, polițiștii de frontieră au constatat că cei trei cetățeni străini nu figurează ca fiind intrați legal în România.

    „La momentul verificărilor, colegii noștri au constatat faptul că pasagerii, cei trei cetățeni străini, nu figurează ca fiind intrați legal în România, sens în care persoanele și mijlocul de transport au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor. În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat cei trei pasageri ca fiind cetățeni din Turcia și Iran, cu vârste cuprinse între 35 și 62 de ani.

    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată pentru cetățenii străini și trafic de migranți pentru cetățeanul român, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

    În urma aderării complete a României la Spațiul Schengen, Poliția de Frontieră continuă să acționeze în baza analizelor de risc pentru a asigura securitatea la granițele țării. De asemenea, competența privind migrația ilegală rămâne în continuare la nivel național pentru gestionarea eficientă a acestui tip de infracționalitate”, a transmis Poliția de Frontieră.

    Citește și: Trecere frauduloasă a frontierei cu autocarul. Doi cetățeni din Sri Lanka și Bangladesh sunt cercetați de polițiștii de frontieră de la Nădlac

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.