Trei licee tehnologice din Arad ar urma să se unească, devenind Liceul Electromecanic de Construcții și Protecția Mediului

În ședința de mâine, consilierii locali vor supune la vot un proiect de hotărâre ce prevede contopirea mai multor unități de învățământ din municipiu, dintre care amintim liceele de profil tehnologic și tehnic „Aurel Vlaicu”, „Henri Coandă” și cel al Construcțiilor și Protecției Mediului, care ar forma astfel o singură unitate numită Liceul Electromecanic de Construcții și Protecția Mediului.
Motivul din spatele acestei opțiuni are de a face cu numărul redus de elevi pe care fiecare dintre aceste licee îl are, asta însemnând cheltuieli mari pe care municipalitatea le consideră inutile. Potrivit proiectului, se constată că doar liceul „Henri Coandă” a reușit în perioada 2018-2020 să se încadreze în costurile standard per elev aprobate de Guvern, astfel că municipalitatea trebuie să acorde din bugetul local cheltuieli suplimentare pentru celelalte licee menționate.
Acest lucru a fost adus în discuție încă din iarnă, în cadrul unei ședințe CLM, în care consilierul Codrin Dacian Vlad a cerut primarului să ia în calcul reabilitarea fațadelor imobilelor istorice în care funcționează unele dintre aceste licee, iar Călin Bibarț a afirmat că mai întâi trebuie stabilită funcționarea lor, întrucât elevii înscriși sunt într-o continuă scădere și, mai mult, foarte puțini dintre cei care învață acolo reușesc să treacă examenul de Bacalaureat, astfel că își punea întrebarea în legătură cu calitatea actului didactic.
Iată că momentul deciziei se va concretiza în ședința de mâine, 28 aprilie, iar dacă proiectul va trece de vot, schimbarea propriu-zisă se va produce odată cu începerea noului an școlar 2021-2022.
Alte modificări prevăzute sunt după cum urmează:
Liceul Tehnologic „Iuliu Moldovan” ar urma să fuzioneze cu Liceul Tehnic „Francisc Neuman”, Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad de pe strada Fulgerului nr.2-4 ar urma să preia ca unitate arondată Școala Gimnazială „Frații Neuman” de pe strada Grădinarilor nr. 1-15. Tot la Școala Gimnazială „Aurel Vlaicu” ar mai fi arondate și Grădiniţa cu Program Normal nr. 7 și Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8, care erau inițial arondate Liceului Sportiv, iar la cel din urmă ar rămâne arondată Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 4.
Citește și: Strigăt de ajutor al dascălilor de la Liceul „Aurel Vlaicu”: „Suntem ultima redută cu școala profesională!”
Comentariile portalului
Ce-ai facut ma falconeti ai copiat . Macar daca o făceai ca si la Oradea acum erai smecher bă. Da tu cum te pricepi la constructi ca doar se vede (...)
Nu vor veni cu bicicleta pentru că își iau amendă pe mețianu....
Bună ziua....Înainte de revoluție 1989,Jucători echipei UTA Arad stăteau la Hotel Ăstora,sau la Hotel Continental. (Central. ).... Cred că și pe vremea aceea se plătea (...)