vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trei agenți economici și mai mulți arădeni, amendați din cauza modului în care au depozitat gunoaiele

    de Special Arad | 18 noiembrie 2022, 3:49 PM | Știri Arad

    0

    În perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2022, în cartierele Micălaca, Aurel Vlaicu și Centru, polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului au desfășurat activități de verificare a respectării obligațiilor stabilite prin Regulamentul de salubrizare a municipiului, în mod special colectarea selectivă pe categorii de deșeuri, atât de către persoanele fizice, cât și de către persoanele juridice.

    Au fost aplicate 12 amenzi, pentru nerespectarea prevederilor art.119, lit.e) din HCLM Arad nr.297/2015, fiind sancționați trei agenți economici cu amenzi în cuantum de 5.500 lei și nouă persoane fizice, cu amenzi totalizând 7.000 lei.

    Apelăm la spiritul civic al cetățenilor privind luarea măsurilor de menținere a curățeniei în fața imobilelor pe care le dețin cu orice titlu, prin măturarea frunzelor, îndepărtarea vegetației din zonele adiacente și depozitarea resturilor vegetale exclusiv în pubelele destinate acestui tip de deșeuri, în scopul colectării de către operator, conform graficului stabilit„, transmit reprezentanții DGPLA.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.