joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „Trebuia să-l omor și pe el”! Bilet de adio îngrozitor… Imaginile văzute de procurori au fost de coșmar (Foto)

    de Special Arad | 5 martie 2018, 10:22 AM | Naţional

    0

    Gheorghe Ghenea, infirmierul care în noaptea de sâmbătă spre duminică şi-a ucis colega, asistentă la Spitalul Judeţean Slatina, cu care avea o relaţie, a lăsat o scrisoare în care explică motivele care au condus la gestul său disperat.

    În scrisoare spune că simţea nevoia să se răzbune şi că-i pare rău că nu îl poate omorî şi pe bărbatul care ar fi intervenit între el şi Ramona Cosmescu.

    „Această jigodie nenorocită mi-a distrus viaţa. Ea, în cîrdăşie cu omul în care a-m avut mare încredere, ofiţer sub acoperire la DNA. M-au umilit în cel mai cumplit mod. Din această cauză am recurs la acest gest. Pentru mine era un calvar să mai trăiesc în halul ăsta. Nr. de telefon al acestui animal (n.r. – a lăsat şi numele bărbatului). Vreau să afle toată lumea de ce-am recurs la acest gest. Ajunsesem să fiu urât de toată lumea din cauza lor. Îmi pare tare rău că nu pot să-l omor şi pe el. Din mormânt, din Iad de unde dracu oi fi, nu am să-i dau pace. Ar fi multe de spus, dar simt că mă sufoc şi nu pot să-mi duc planul la îndeplinire. Am tot amânat din cauza la mama mea care o să sufere, dar nu mai puteam trăi. Porcul de la DNA are numărul …, iar în telefonul meu e trecut Plimbatu. Are birou la intrare pe poarta din spate a Poliţiei Municipiului, cum intri faci în stânga şi urci scările la etajul 1, ultimul birou pe stânga. Trebuia să omor şi pe Mischie şi Alice, dacă nu reuşeau ei să le bage la puşcărie. Bine că m-am prins la timp. De câte ori m-am întors până acum, numai datorită mamei mele, că o să sufere mult“, a scris bărbatul în scrisoarea preluată de anchetatori, care s-au pronunţat cu privire la mobilul crimei, stabilind că a fost comisă din gelozie. Persoanele invocate în scrisoare sunt medicul-şef al Secţiei Psihiatrie, Cristina Mischie, şi asistentul-şef – Alice Popescu. Biletul lăsat rudelor nu este singurul, procurorul-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuţa, declarând că un bilet a fost găsit şi asupra bărbatului care a omorât-o pe asistentă şi s-a sinucis ulterior, conţinutul celor două fiind asemănător, scrie adevarul.ro.

    Crima s-a petrecut într-un salon. Înainte de crimă, uşile salonului au fost blocate. Asistenta care se afla pe tura de noapte a constatat că uşa e blocată, a chemat pompierii, iar ei au spart uşa, după care au făcut descoperirea.

    Managerul spitalului în care s-a produs crima, Cătălin Rotea, care a fost anunţat încă de azi-noapte şi a însoţit procurorul de caz la faţa locului, a declarat că cele văzute acolo sunt greu de redat, scrie adevarul.ro.

    „Nişte imagini traumatizante pentru un om normal. (…) Imaginile pe care le-am văzut eu le-au văzut şi colegii lor“, a spus Rotea, precizând că relaţia celor doi, conform spuselor angajaţilor din cadrul secţiei Psihiatrie, „nu era o relaţie explicită sau o relaţie afişată“.

    La faţa locului, după ce pompierii au reuşit să deblocheze uşa, blocată cu o canapea din sala de tratamente, unde s-a produs totul, imaginile au fost de coşmar. Cei doi zăceau întinşi pe podea, cu faţa în jos, femeia având rănile în urma loviturilor de cuţit pe care bărbatul i le-a aplicat, iar bărbatul, de asemenea plin de sânge, după ce şi-a tăiat venele.

    CITEȘTE CE SPUNE ALICE CU CLICK AICI

    bilet 1

    bilet 2

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.