duminicã, 21 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Tranșee în Sânleani, în urma lucrărilor de canalizare

    de Raluca Medeleanu | 12 decembrie 2023, 11:20 AM | Livada | Știri Arad | Telefonul cititorului

    0

    Lucrările de introducere a canalizării în Sânleani, prin alipirea unei conducte de cea existentă în cartierul arădean Grădiște, au lăsat adevărate tranșee în localitate, spre exasperarea localnicilor.

    Partea care vizează străzile din municipiu a fost deja finalizată, pe la mijlocul lunii noiembrie fiind deja turnat stratul de asfalt. Situația nu e la fel de fericită în Sânleani însă. Acolo, după cum ne-a adus în atenție un cititor, muncitorii au săpat groapa pentru conductă și deja de o săptămână au lăsat o bună porțiune de șantier părăsit.

    Carosabilul e plin de noroi și marginea e fără vreo delimitare, atenționare, că acolo se află un șanț. Din această cauză, localnicii sunt în mare dificultate pentru a intra în case.

    Imaginile trimise de cititor ilustrează stadiul lucrărilor de pe strada pe care este situată Biserica Ortodoxă din Sânleani, în dreptul celei de-a doua stație de autobuz.

    Amintim că pentru lucrările de introducere a canalizării în Sânleani Primăria Livada a câștigat o parte din suma necesară din fonduri prin programul Anghel Saligny (3 milioane de euro), iar diferența va trebui asigurată din bugetul local al comunei (încă circa 3,6 milioane euro). Lucrările au din partea cu municipiul Arad, în 4 septembrie, moment în care s-a făcut o festivitate de tăiere a panglicii, la care a participat și președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca.

    Lucrările sunt executate de firma Univro SRL a omului de afaceri Florin Pașca, care a mai efectuat în trecut lucrări de extindere a canalizării în municipiul Arad.

     

    •  Citește și: Circ și pită… sau începerea lucrărilor pentru canalizare la Livada · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.