Tramvai ajuns în mijlocul drumului în zona Selgros! Toate autoritățile au fost puse pe… jar (FOTO)





Știri Arad. Un tramvai care se îndrepta spre Vladimirescu a deraiat în zona Selgros, mai precis peste drum de benzinăria Petrom. Incidentul nu s-a soldat cu victime, dar chiar și așa la fața locului s-au deplasat polițiști, medici și pompieri, adică aproape toate autoritățile…
Vagonul din spate al tramvaiului Tatra a ajuns în mijlocul drumului. Traficul în zonă a fost îngreunat, firele de curent au fost smulse, iar cei aflați în tramvai s-au ales cu o mare sperietură.
O automacara a fost chemată la fața locului pentru a ajuta la repunerea tramvaiului pe șine.
FOTO: Alina C.
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)