Tragedie la Cuvin! A murit arsă în propria casă





O femeie în vârstă de 78 de ani a murit în această după amiază în urma unui incendiu care a avut loc în propria casă. Pompierii arădeni au intervenit la incendiu cu o atospecială, împreună cu ei participând la stingerea focului și pompierii voluntari de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ghioroc.
„Încă nu se cunoaște cauza incendiului”, spune George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad. Se pare că focul a pornit din interior, iar vecinii victimei l-au observat mai târziu. În momentul în care au fost alertați pompierii este posibil ca bătrânica să fi fost decedată.
Ajunși la casa incendiată, pompierii au găsit-o pe bătrână decedată într-una dintre camere cu arsuri pe toată suprafața corpului.
Comentariile portalului
Măcar de redacția ar avea prezența de spirit să ocolească elegant subiectul. Dar pe deasupra că exact cum și statisticile evidențiază - suntem mediocrii, mai și (...)
Povesti .de ce nu se da numele firmei????sau este doar pt propaganda globalistă??????
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)