Tragedie în Italia! Cel puțin 12 oameni au murit după ce un teleferic s-a prăbușit de la mare înălțime
Cel puțin 12 oameni au murit și alți doi au fost răniți în nordul Italiei, după ce o telecabină s-a prăbușit. Printre victime sunt și copii. Tragedia a avut loc în staţiunea Stresa din regiunea Piemont, pe malul lacului Maggiore.
Telecabina se afla în urcare, la aproximativ 100 de metri de vârful muntelui, în momentul în care s-a rupt un cablu.
În imaginile transmise de pompieri se văd rămăşiţele cabinei într-o zonă împădurită extrem de abruptă, ceea ce îngreunează mult accesul.
Telecabina trecuse prin ample operațiuni de modernizare între 2014 și 2016, care au costat peste 4 milioane de euro.
ACTUALIZARE ORA 17:30 Accidentul din Italia s-a soldat cu cel puțin 12 morți, potrivit unui nou bilanț furnizat de autorități. Corriere della Sera transmite că ar fi chiar 13 decese, dar nu precizează sursa acestei informații. Doi copii sunt în stare gravă. Printre persoanele care au decedat s-ar număra turiști germani.
Potrivit unor noi informații, în telecabină s-ar fi aflat 15 persoane. Telecabina avea o capacitate maximă de 35 de persoane, iar firul s-a rupt – deocamdată din motive necunoscute – în timp ce aceasta se afla într-unul dintre cele mai înalte puncte ale traseului.
Accesul este dificil, iar unul dintre vehiculele pompierilor trimise pentru a veni în ajutor s-ar fi răsturnat, însă nu sunt victime.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)