Traficanții de migranți din Arad, în arest preventiv sau în arest la domiciliu. 15 mii euro, prețul pentru transportarea străinilor în țări din vestul Europei (Video)





22 de persoane au fost prezentate astăzi judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive. 11 dintre cele 22 au fost arestate preventiv, în timp ce alte 11 au fost plasate sub măsura preventivă a arestului la domiciliu, totul la solicitarea procurorului de caz din cadrul DIICOT Arad. În dosarul care privește traficanții de migranți, ambele măsuri preventive au fost luate pentru o perioadă de 30 de zile.
Cele 22 de persoane sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, având ca scop infracţiunea de trafic de migranţi, trafic de migranţi în formă calificată (în scopul de a obţine un folos material) şi continuată, complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea (acţiunea de încredinţare a paşaportului unei alte persoane spre a fi folosit fără drept pentru ieşirea din ţară, complicitate la trafic de migranţi în formă calificată, în scopul de a obţine un folos material) şi continuată si complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Parte din membrii gruparii sunt acuzati si de trafic de droguri de risc, fără drept, în formă continuată si efectuarea de operatiuni cu substante susceptibile a avea efecte psihoactive, fără drept, fără a deţine autorizaţiile necesare.
Potrivit informațiilor pe care le deținem, costul preluării unui grup de migranți și a transportării acestuia până la destinația finală, o țară din vestul Europei, se ridica până la 15.000 de euro.
44 de mandate de aducere au pus în aplicare polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Arad, sub coordonarea DIICOT Arad, în cadrul descinderilor ce au avut loc marți, 28 februarie, la Arad. La final, 22 de persoane au fost reținute pentru 24 de ore, acestea fiind prezentate astăzi în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad.
În total, marți, 28 februarie, au avut loc 50 de percheziții domiciliare în județele Arad, Timiș, Satu-Mare, Caraș-Severin, Alba, Olt, Dâmbovița, dar și în municipiul București, pentru destructurarea grupării infracționale care avea ca scop principal adăpostirea în locaţii aflate pe teritoriul României şi ulterior transportarea grupurilor de migranţi spre ţări din Europa Centrală sau de Vest, prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea obținerii de importante foloase materiale (detalii AICI).
38 dintre cele 50 de percheziții au fost efectuate în dosarul instrumentat de SCCO Arad, sub coordonarea DIICOT Arad.
Comentariile portalului
Mi-as duce crucea decisa de CEI MULTI cum am dus-o si pana acum vreo 35 de ani pana cand macar aparent au decis-o cei multi. Deocamdata imi duc crucea decisa de 9 + (...)
=BAAA MAGISTRATZILOR ==SUNTETZI SUB NIVELUL POLITZAILOR == AVETZI 38/100 INCREDERE IN RANDUL POPULATZIEI ==SUNTETZI SUB POLITZAI == SCARBA MI E == SONDAJUL IRES DIN DEC 2024 == PE VREMEA LUI CEAUSESCU MAGISTRATZII AVEAU 68/100 INCREDERE IN POPULATZIE (...)
”Este, oare, democratic să fie demißi procurorii care au anchetat un caz de tentativă de lovitură de stat, după nerecunoaștetea rezultatelor alegerilor?” Nu știu la ce vă referiț (...)