Toyota C-HR Concept anticipează un SUV mai mic decât RAV4





Toyota aduce la Salonul Auto de la Paris un concept numit C-HR. Acesta este un SUV mai mic decât RAV4, care are un sistem de propulsie hibrid şi o caroserie cu trei uşi, potrivit automarket.ro.
Toyota C-HR Concept reprezintă surpriza mărcii nipone pentru Salonul Auto de la Paris. C-HR este un SUV hibrid care are o caroserie cu trei uşi şi prezintă un nou limbaj de design pe care marca niponă l-ar putea aborda. Acesta este mai îndrăzneţ decât cel folosit în prezent şi sugerează noi posibilităţi pentru SUV-urile mărcii japoneze. Reprezentanţii mărcii Toyota promit şi o experienţă deosebită de condus pentru cei care încearcă modelul C-HR, menit să prefigureze viitorul frate mai mic al lui RAV4.
Unele voci susţin că acest concept va da naştere unei versiuni „Cross” a lui Auris, hatchback-ul compact al mărcii nipone. Din moment ce gama Auris are deja o versiune hibridă, integrarea acesteia pe o caroserie de SUV nu ar fi o problemă pentru cei de la Toyota în materie de costuri de dezvoltare, aşa că o versiune de serie a lui C-HR Concept ar fi fezabilă pe şosele în termen de 3-5 ani, dacă nu chiar mai devreme. Cei de la Toyota ar putea să ofere noul lor SUV atât în versiuni cu cinci uşi, cât şi în versiuni cu trei uşi.
Comentariile portalului
UDMR = partid proeuropean, valori europene etc. Nu mai corespunde acum cu descrierea ?
..aceste "absorbante"Libresse,ale primăriei....c.m.c.ă.c.a.t. și c.c.m.m....c.m..cm....c..nu vor dispărea niciodată,prin ele se cheltuie (...)
Deci vreo 7 mii abonati,plus bilete...stadionul v-a fi plin la orice meci.Ar trebui sa atacam play-off si o cupa europeana!sa nu mai auzim aia 150-200 de fraeri (...)