vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Totul de la Messi! Cum a ajuns starul Barcelonei să joace pentru Argentina?

    de Special Arad | 9 iulie 2014, 12:03 PM | Sport

    0

    Lionel Messi a sărbătorit zece ani de la debutul la o selecționată a Argentinei. Starul Barcelonei și al naționalei sud-americane a fost decisiv pentru accederea formației lui Sabella în semifinale. El a marcat golurile victoriei în toate cele trei partide din grupă și a dat pasa decisivă în meciul din „optimi”, cu Elveția, pentru golul lui Angel Di Maria.

    „Strategia noastră e simplă”, au recunoscut jucătorii argentinieni: „Încercăm să-i dăm toate mingile lui Leo”. Messi, însă, a fost la un pas să nu fie astăzi căpitanul Argentinei. A fost foarte aproape de a juca pentru Spania, dar cineva a împiedicat acest lucru. Messi a ajuns la 13 ani la Barcelona, în Spania, crescând practic în La Masia. De aceea, pentru multă vreme, mulți din fanii argentinieni nu l-au considerat unul de-al lor, nu l-au putut asimila și respingeau orice comparație între jucătorul blaugrana și zeul fotbalului argentinian, Diego Maradona, scrie DigiSport.

    Argentina training

    În urmă cu 11 ani, n-a fost suficient de bun pentru a fi convocat la Argentina U17

    Așa se explică de ce, în 2003, antrenorul echipei spaniole Leganes, poreclit „Argentinianul”,  a auzit prima oară de un anume Lionel Messi, de doar 16 ani, care dădea gol după gol la Barcelona C și era pe punctul de a fi convocat la naționala U17 a Spaniei.

    „Argentinianul” a mers să-l vadă el însuși la treabă pe compatriotul său despre care abia aflase și a rămas impresionat. Tehnicianul a luat legătura imediat cu Hugo Tocalli, directorul tehnic al selecționatei U20 a Argentinei, pentru a-l pune în gardă cu privire la posibila pierdere a unei adevărate bijuterii în favoarea Spaniei. Tocalli i-a spus că știe deja de existența lui Messi, fiind informat de secundul lui Marcelo Bielsa, Claudio Vivas, care i-a trimis niște înregistrări cu meciurile tânărului. Totuși, a spus acesta, nu era convins de talentul jucătorului de la Barcelona. Ca atare, nu l-a convocat pentru Mondialul U17 din Finlanda, din 2003, scrie DigiSport.

    După două luni de la acel turneu, se apropia Mondialul U20, din Emiratele Arabe Unite. „Argentinianul” a încercat iar, deși nu avea prea multe speranțe că descoperirea sa va avea loc în lotul U20, dacă nu avusese la U17. Totuși, a încercat să-l convingă pe Tocalli: „Fă-o ca o favoare pentru mine, convoacă-l, știu că e o decizie importantă, dar crede-mă, e cel mai bun fotbalist pe care l-am văzut eu vreodată. Și am văzut câțiva…”.

    Antrenorul lui Leganes l-a rugat atunci să vorbească cu însuși președintele Federației Argentiniene, Julio Grondona. Și-a jucat și ultima carte: „Cei din Spania fac ultimele pregătiri pentru a-l convoca, dacă nu acționăm acum, îl pierdem!”.

    Amical cu Paraguay pentru a nu-l pierde pe Messi

    În fine, pe 30 martie 2004, Tocalli i-a transmis lui Grondona dorința „Argentinianului”. Pentru că nu era în acea perioadă nicio competiție, președintele Federației de la Buenos Aires a organizat rapid un meci amical cu Paraguay, pentru a-l putea convoca pe Leo Messi și a-l scoate astfel „de sub raza de acțiune” a Spaniei.

    Astfel, pe 25 iunie 2004, Leo Messi a debutat la Argentina U20. A intrat la pauză, la 4-0 pentru albiceleste. Meciul s-a încheiat 8-0, iar Messi reușise un golazo! A fost partida care i-a convins pe oficialii argentinieni că Messi trebuie păstrat, dar și partida care i-a îndepărtat definitiv pe oficialii Federației spaniole. Deși, din punct de vedere regulamentar, meciurile amicale ale unei selecționate de tineret nu reprezintă un obstacol pentru a juca la „seniori” pentru altă țară, jucătorul a primit confirmarea că vrea să joace pentru Argentina, iar Argentina a primit confirmarea că Messi este al său, trup și suflet. Și totul, grație acestui argentinian insistent, antrenorul lui Leganes.

    Cine este „Argentinianul”? E actualul selecționer al…

    De altfel, în momentul în care Messi a cucerit primul său Balon de Aur, el a fost omul căruia i-a mulțumit pentru încredere. ”Argentinianul” căruia fotbalul din Țara Tangoului îi datorează astăzi totul a fost și el la acest Campionat Mondial din Brazilia, ca selecționer al Columbiei. Numele său e Jose Nestor Pekerman, scrie DigiSport.

    messi o

    Același care, în urmă cu trei ani, îl debuta pe un tânăr jucător de 19 ani, James Rodriguez, în naționala Columbiei. La 22 de ani, același fotbalist devenea senzația Mondialului din 2014 și golgheterul competiției.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.