Tokes: Criminalii comunismului trebuie judecați. Suntem aproape de tragerea la răspundere a lui Iliescu





Europarlamentarul Laszlo Tokes a declarat, sambata, ca la Bruxelles s-a discutat despre infiintarea unui tribunal pentru crimele comunismului, adaugand ca „acum suntem aproape de demiterea utecistului Victor Ponta si tragerea la raspundere a lui Ion Iliescu”, potrivit ziare.com.
Declaratiile au fost facute la o dezbatere care s-a desfasurat la Timisoara. Potrivit europarlamentarului, in cei 25 de ani de la Revolutie, cei care au luptat in acele zile pentru caderea comunismului s-au indepartat unii de altii.
„In cursul celor 25 de ani de la Revolutie si pana acum, ne-am indepartat unii de altii, cei care am sustinut schimbul de regim din 1989. Prelegerea mea de astazi (sambata – n.red.) se numeste ‘Fara compromisuri’.
Faptul ca azi se implinesc 25 de ani de la revoltele studentesti da o importanta aparte evenimentului. In urma cu putina vreme de la acel moment, la Timisoara s-a semnat Proclamatia. Temerile noastre au fost intemeiate. Ion Iliescu a stat ca o stavila in fata aplicarii Proclamatiei.
Apoi, in Duminica Orbului, oamenii, doua treimi mai exact din cei prezenti la urne, au votat FSN. A urmat restaurarea puterii comuniste care tine si in zilele noastre”, a declarat Tokes.
El a spus ca in continuare sustine democratia si lupta „impotriva puterii retrograde”, adaugand ca aceia care au infaptuit crimele comunismului trebuie sa raspunda in fata justitiei.
Totodata, Laszlo Tokes a anuntat ca la Bruxelles s-a discutat despre infiintarea unui tribunal penal pentru crimele comunismului din statele europene.
„Crimele si criminalii comunismului trebuie judecati. Victimelor trebuie sa li se faca dreptate. Nu putem trece nepasatori pe langa raportul lui Tismaneanu, pe langa sacrificiile lui Teodor Maries. Acestea ne aduc aminte de responsabilitatile noastre. (…) Acum suntem aproape de demiterea utecistului Victor Ponta si tragerea la raspundere a lui Ion Iliescu.
Luna trecuta, la Bruxelles a avut loc o conferinta despre crimele comunismului. Platforma a propus atunci crearea unui tribunal european care sa judece crimele comuniste si sa identifice faptasii care sunt in viata. Dupa atatia ani de tergiversare exista semne ca justitia s-a urnit din loc.
Urmeaza cazul Ion Iliescu. Intrebarea e cat mai tine situatia aceasta in care aceiasi calai sa ii domine pe cei care au avut de suferit din cauza lor in trecut”, a spus Laszlo Tokes.
Europarlamentarul Laszlo Tokes a participat, la invitatia Societatii Timisoara, la o dezbatere care a avut loc la implinirea a 25 de ani de la manifestatiile din Piata Universitatii de la Bucuresti.
Sambata se implinesc 25 de ani de la cea mai sangeroasa mineriada, in urma careia au murit zeci de oameni, dintre care doar sase au fost identificati si recunoscuti, iar 746 au fost raniti. La inceputul acestui an, in februarie, dosarul Mineriadei a fost redeschis.
Comentariile portalului
Zi mi o cursa de linie de pe aeroportul Arad? Nu charter pe perioada de vară. De pe Arad zboară ciorile. Nici măcar la București nu sunt zborori
Mentalitatea hoţească e mult mai gravă decât hoţia. Cum să îţi dai seama imediat dacă cineva nu este atât de deştept pe cât se (...)
Suveranistii , că și-au luat tara înapoi, au de lucru acum.🤣